NEWS

Vladimir Putin, pregătit de război cu Europa! Liderul de la Kremlin avertizează că „nu vor exista învingători”

Vladimir Putin pregătit de război cu Europa Liderul de la Kremlin avertizează că nu vor exista învingători
sursă foto: The Week

Rusia susţine orice iniţiativă menită să restabilească relaţiile cu ţările europene, a transmis joi liderul rus Vladimir Putin în cadrul unui summit Rusia-Africa, dar a avertizat însă că, dacă se va ajunge la un război între Rusia şi Europa, „nu vor exista învingători”, transmite Reuters şi TASS.

Nimeni din Europa „să nu uite acest lucru”, a transmis liderul rus, avertismentul intervenind la două zile după o discuţie telefonică cu liderii norvegian şi finlandez.

„Susţinem orice iniţiativă menită să restabilească relaţiile cu ţările europene”, a afirmat Vladimir Putin, precizând că interlocutorii săi i-au indicat de la bun început „că ei nu reprezintă Uniunea Europeană”.

Pe de altă parte, Putin a ameninţat că Moscova este pregătită pentru un război cu Europa, deşi s-a grăbit să dea asigurări că Rusia nu îşi doreşte acest lucru.

„Suntem pregătiţi pentru război, dar nu vrem niciun război”, a declarat el, înainte de a avertiza asupra unei escaladări a tensiunilor. „Dacă lucrurile merg prea departe, nu vor exista învingători”, a spus el.

Occidentul nu şi-a atins obiectivul de a provoca o înfrângere strategică Rusiei şi este puţin probabil ca acest lucru să fie posibil până în 2030, a subliniat Putin. „Iar dacă lucrurile vor merge prea departe, atunci nu vor exista deloc învingători. Să nu uite nimeni acest lucru”, a subliniat liderul rus.

Declaraţiile au fost făcute la conferinţa de presă organizată la finalul summitului Rusia-Africa.

UE îşi îndeamnă aliaţii să intensifice presiunea asupra Rusiei, după atacul din gara Dnipro soldat cu 14 morţi

„Atacul mortal lansat de Rusia împotriva gării din Dnipro reprezintă o nouă agresiune brutală împotriva civililor ucraineni. Acesta arată clar că Moscova nu este interesată de pace”, a reacţionat şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, pe reţeaua X.

„Rusia trebuie trasă la răspundere”, a adăugat ea, subliniind că va include acest subiect pe ordinea de zi a discuţiilor de la summitul UE-Canada de la Montreal şi a reuniunii miniştrilor de externe ai G20 de la Atlanta.

Summitul de la Montreal se desfăşoară până vineri, în timp ce reuniunea G20 este programată vineri şi sâmbătă în marele oraş din sud-estul Statelor Unite. „Voi face apel la partenerii noştri să consolideze şi mai mult sprijinul nostru acordat Ucrainei şi să promoveze mecanismele de tragere la răspundere”, a declarat şefa diplomaţiei UE.

Kaja Kallas a menţionat viitorul tribunal special pentru Ucraina, destinat să judece invazia rusă asupra acestei ţări, precum şi Comisia Internaţională pentru Reclamaţii, mecanismul creat în 2023 de Consiliul Europei pentru înregistrarea cererilor de despăgubiri. Pe lângă atacul care a provocat cel puţin 14 morţi pe peronul unei gări din Dnipro, în zona de centru-est a Ucrainei, atacurile ruseşti au ucis joi şi civili în Cernihov (nord), Kremenciuk (centru) şi în regiunea Zaporojie.

„Încă o serie de atacuri ruseşti crude şi devastatoare împotriva civililor din Ucraina”, a deplâns şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, tot pe X. „UE va continua să intensifice presiunea asupra Rusiei şi să sprijine Ucraina până la obţinerea unei păci juste şi durabile. Facem apel la toţi partenerii noştri internaţionali să facă acelaşi lucru”, a adăugat liderul portughez.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele