NEWS

Banca Naţională a României lansează o monedă din argint cu tema 90 de ani de la naşterea lui Fănuş Neagu

Banca Naţională a României lansează o monedă din argint cu tema 90 de ani de la naşterea lui Fănuş Neagu

Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din argint cu tema 90 de ani de la naşterea lui Fănuş Neagu. 

Aversul monedei redă casa memorială Fănuş Neagu, un fragment din romanul „Îngerul a strigat”, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” şi anul de emisiune „2022”. Reversul monedei prezintă portretul şi semnătura lui Fănuş Neagu, anii între care a trăit „1932” şi „2011”, titlurile unora dintre volumele publicate de acesta şi inscripţia „90 DE ANI DE LA NASTERE”.

Fănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București (1993-1996); a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001. S-a născut la 5 aprilie 1932, în satul Grădiștea-de-Sus din județul Râmnicu Sărat, într-o familie de țărani.

A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1951 devine cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc. Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București

Monedele din argint, vor fi însoţite de broşuri de prezentare, precum şi de certificate de autenticitate

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare, precum şi de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 480,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 90 de ani de la naşterea lui Fănuş Neagu au putere circulatorie pe teritoriul României. Achiziția efectelor numismatice se  realizează exclusiv prin intermediul sucursalelor regionale ale BNR. Colecționarii pot consulta lista monedelor, medaliilor, bancnotelor sau seturilor de monetărie disponibile la  vânzare doar la ghişeele sucursalelor băncii centrale.

În momentul lansării unei emisiuni numismatice noi, un stoc limitat de piese este disponibil pentru rezervări online. Pe lângă acesta, o parte a fiecărei emisiuni este destinată achiziționării directe, fără o rezervare prealabilă. Pentru a evita aglomerația, doritorii trebuie să apeleze telefonic sucursala de la care vor să achiziționeze piesa numismatică.