Băncile din România sunt suspectate de Consiliul Concurenței că împiedică clienții să refinanțeze în condiții mai avantajoase, la dobânzi mai bune, motiv pentru care vor fi verificate.
Consiliul Concurenţei a derulat săptămâna trecută controale la Biroul de credite şi la 12 bănci, suspiciunea fiind că prin modul în care se calculează scorul de credit este blocat accesul unor clienţi la împrumuturi şi se îngreunează refinanţarea.
„Inspecţiile s-au terminat. Au durat trei zile în cursul săptămânii trecute şi au vizat Biroul de credite şi 12 grupuri bancare. Ştiţi că avem deja în derulare o investigaţie în care ne uităm la modul cum stabilesc băncile dobânzile, cum stabilesc indicele care stă la baza stabilirii dobânzilor – ROBOR. De data asta este un subiect conex. Nu ne uităm la dobândă, ci ne uităm la accesul la credite, la condiţiile de creditare. Suspiciunea este că, prin modul cum se calculează scorul de credit, este blocat accesul unor clienţi la credite şi se îngreunează refinanţarea”, a explicat, luni, preşedintele Consiliului concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la ieşirea de la o conferinţă pe teme de energie, scrie Agerpres.
El a menţionat că suspiciunile au apărut în urma analizei pe care o are în lucru Consiliul Concurenţei în sectorul bancar, din documente în format electronic, din computere şi telefoane.
„Important de menţionat este că nu luăm la întâmplare documente, ci ne bazăm pe un mandat judecătoresc. Judecătorul a aprobat ridicarea documentelor respective de la bănci”, a precizat Chiriţoiu.
În ceea ce priveşte investigaţia legată de dobânzi, preşedintele autorităţii de concurenţă a afirmat că se aşteaptă la un rezultat în cursul anului viitor.
Pe de altă parte, PSD a pus gând rău băncilor. Vicepremierul Sorin Grindeanu a dezvăluit că există negocieri pentru supraimpozitarea profitului unităților bancare. Mai multe țări europene au introdus o taxă pentru veniturile excepționale din anumite domenii de activitate.
Plecând de la exemplul Italiei, ultima țară care a anunțat o taxă pentru bănci, vicepremierul Sorin Grindeanu a anunțat că PSD susține decizii legate de multinaționale și supraimpozitarea băncilor.
Italia a anunțat că impune băncilor o taxă de 40% pe profiturile excepţionale, o decizie motivată de interesul de a-i ajuta pe cei care au credite ipotecare.
Cehia a aprobat în luna noiembrie o taxă de 60% pe profiturile excepţionale ale băncilor şi firmelor din energie.
Recent, au mai avut loc controale la băncile din România, după ce inspectorii Consiliului Concurenţei au descins în sediile instituțiilor bancare comerciale din ţară, acestea fiind suspectate de înţelegere tip cartel, de data aceasta în legătură cu raportări în Biroul de Credit.
Decizia vine după ce în noiembrie anul trecut un control similar a strâns probe de cartel la stabilirea ratelor de referinţă ROBID/ROBOR. Controlul, derulat până marţi seara târziu, a vizat strângerea de probe pentru demonstrarea înţelegerii anticoncurenţiale, fiind verificate computere, e-mailuri şi telefoane ale bancherilor, transmite sursa citată.