BBC Two va difuza, în noiembrie, un documentar despre Freddie Mercury, intitulat „Freddie Mercury: The Final Act”. La 30 de ani de la moartea artistului, în noiembrie 1991, din cauza complicaţiilor cauzate de SIDA, documentarul despre Freddie Mercury, de 90 de minute, spune povestea ultimului capitol din viaţa solistului formaţiei Queen. De asemenea, filmul prezintă și drumul până la concertul epic de pe stadionul Wembley, care a urmat în aprilie 1992.
De asemenea, documentarul despre Freddie Mercury va include noi interviuri cu Brian May şi Roger Taylor, sora lui Freddie, Kashmira Bulsara, prietenii lui Anita Dobson şi David Wigg, precum şi cu asistentul personal, Peter Freestone, potrivit Variety.
Cei care au cântat la concertul tribut, Gary Cherone (Extreme), Roger Daltrey (The Who), Joe Elliott (Def Leppard), Lisa Stansfield şi Paul Young, precum şi promoterul Harvey Goldsmith, sunt intervievaţi. Apar în film şi cei care au văzut impactul HIV/ SIDA pentru prima dată, cum ar fi medici, supravieţuitori sau activişti ca Peter Tatchell.
După moartea lui Mercury, colegii săi May şi Taylor, împreună cu managerul formaţiei Queen, Jim Beach, au reunit muzicieni celebri, între care Elton John, David Bowie, George Michael, Annie Lennox, şi au decis să-i comemoreze viaţa prietenului lor în unul dintre cele mai mari concerte din istorie. Au participat peste 70.000 de oameni şi mai mult de un miliard au privit la televizor evenimentul.
„Freddie Mercury: The Final Act” este produs de Rogan Productions, regizat de James Rogan şi produs de Dan Hall, cu Mark Hedgecoe, Soleta Rogan şi Simon Lupton în calitate de productători executivi. A fost comandat de Owen Courtney de la BBC Music.
BBC Two va prezenta în noiembrie şi „Queen at the BBC”, un program special, de o oră, cu unele dintre cele mai importante momente muzicale ale lui Mercury, May, Taylor şi John Deacon care au fost difuzate pe BBC de-a lungul anilor, în noiembrie.