Consiliul de administrație al Băncii Naționale (BNR) se reunește vineri, 05 iulie, într-o nouă ședință în care finanțiștii vor aborda chestiuni de politică monetară.
La ședința anterioară din luna mai, BNR a decis să mențină pragul de 7% pentru dobânda cheie.
Ultima oară când BNR a schimbat politica monetară a fost la începutul anului trecut. În luna ianuarie 2023, banca centrală a României a majorata rata dobânzii de la 6,75 la 7% pe an. Persoanele care au credite în funcție de IRCC vor aștepta cel puțin până la începutul anului viitor pentru o scădere semnificativă a ratelor. Și asta doar în scenariul în care BNR va opera în această vară reducerea ratei cheie.
În intervalul aprilie-iunie, IRCC a scăzut de la 5,9 la 5,86%. Analiștii financiari estimează că scăderea din perioada iulie-septembrie nu va influența prea mult valoarea creditelor contractate în moneda națională. Noua valoare aplicată se calculează în funcție de mediile zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul 1 din acest an.

„Sunt șanse ridicate ca BNR să scadă dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază. Singurul risc îl reprezintă acciza la combustibil și efectele ei asupra inflației. Până la finalul anului vedem două tăieri de dobândă, urmând ca nivelul acesteia să ajungă la cel mult 6-6,5%”, a declarat Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA România, potrivit Economica.net.
Economiștii avertizează că Banca Centrală Europeană nu intenționează să diminueze dobânda cheie cel puțin până la finalul acestui an. Peste Ocean, se așteaptă ca FED să reducă cel puțin o singură dată dobânda în 2024. În acest context, climatul economic din România ar putea fi influențat de trendul extern.

Una dintre soluțiile de compromis ar consta în lărgirea marjei intervalului dintre dobânda plătită de BNR la depozitele băncilor și cea la creditele oferite de banca centrală la 1.25%, ceea ce se poate asimila cu o reducere, fără ca Banca Centrală Română să se atingă de dobânda politică monetară.
Cu toate acestea, Adrian Codirlașu susțină că este puțin probabil ca acest lucru să aibă loc. La rândul său, economistul șef de la ING Bank, Valentin Tătăru, estimează că BNR va menține dobânda politică monetară și după ședința de vineri, cu toate că o scădere de 0,25, nu este neglijabilă.

Însă, la fel ca Adrian Codîrlașu, Tătaru susține că BNR nu se va atinge de nivelul dobânzii cheie, tocmai din cauza contextului extern. După cum am menționat FED amână tăierea dobânzilor, iar BCE nu dă semne că va continua tăierile.
Pe plan intern, deficitul bugetar peste ținta asumată, creșterea numărului de credite acordate și avansul salarial robust, reprezintă un alt motiv pentru care BNR nu va opera modificări în politica monetară a statului. Pe de altă parte, economistul șef de la ING a subliniat că scăderea inflației ar putea fi un factor care poate determina o ușoară micșorare a dobânzilor, potrivit România TV.