În anul școlar 2026 – 2027, se dau burse pentru elevi ca și anul trecut. Singura incertitudine este legată de bursele sociale pentru cei care vin din medii defavorizate. Ministrul Educației a explicat care este varianta propusă pentru adoptare în ședința de Guvern.
Într-un interviu pentru Observator, ministrul Învăţământului, Mihai Dimian, spune că varianta aflată pe masa Guvernului este ca elevii să primească 300 de lei pe lună, pe parcursul întregului an calendaristic. Însă, oficial, nicio decizie nu a fost luată în acest sens.
”Încă o dată a fost o anumită propunere venită din zona de preuniversitar, care avea două elemente. S-a discutat doar asupra unui element, și anume perioada de acordare. Dar la fel de bine au fost puse în consultare publică și cuantumuri minimale care pot fi modificate. Pe fiecare lună.
Și atunci, întrebarea este, din punct de vedere al… legăturii cu scopul bursei, vorbeam de bursa socială, că cele de merit se dau doar pe perioada anului școlar. Este mai bine să dai doar pe perioda anului şcolar, eventual o sumă mai mare lunar, sau pe cele 12 luni. Deci dacă avem 3600 de lei pe an, cum e mai bine să împărțim? Câte 300 de lei pe lună și să dăm 12 luni sau 400 de lei pe lună să dăm 9 luni?”, a explicat ministrul.
”Răspunsul este deja trimis către guvern, da? A rămas varianta anterioară cu 12 luni, 300 de lei pe lună. Urmează după avizele necesare, în ședința, nu știu dacă joi acum, dar cu siguranță pe parcursul zilelor următoare se va aproba în Guvern.
Acest prag de eligibilitate crește cu aproximativ 7%, deci ei acum când își verifică veniturile pe ultimele 12 luni și îl compară cu un prag care este mai mare, cu 6,7-7%. Drept urmare, ei au informațiile necesare și au termen de 2-3 săptămâni pentru depunerea dosarului. La momentul respectiv, vor avea și confirmarea oficială. V-am spus ce este pe masa Guvernului în momentul de față.”, a mai punctat Mihai Dimian.
Consiliul Național al Elevilor a cerut menținerea burselor pe tot parcursul anului și demisia președintelui CNFIP, invocând un sondaj propriu potrivit căruia 36% dintre elevi primesc bursă socială, iar 67% dintre aceștia o folosesc pentru îmbrăcăminte și necesități de bază; potrivit CNE, tăierea înseamnă o pierdere de minimum 600 lei/elev/an.
Coaliția pentru Educație a cerut retragerea proiectului, atrăgând atenția că peste 840.000 de copii (aproximativ 60% din totalul beneficiarilor de burse) ar fi afectați și că 33,8% dintre copiii din România se aflau, în 2024, în risc de sărăcie, locul 3 în Uniunea Europeană.
De altfel, a fost lansată o petiție împotriva tăierii burselor sociale ale elevilor pe perioada vacanțelor, care a strâns aproape 25.000 de semnături.
În prezent cuantumul bursei sociale este de 300 de lei.