Credincioșii au intrat în Săptămâna Mare începând de luni, 10 aprilie. Cunoscută drept Săptămâna Patimilor, este cea mai importantă din Postul Paștelui. Când ai voie să speli rufe în Săptămâna Mare, potrivit obiceiurilor?
În prima zi din Săptămâna Mare, lunea, ai voie să faci curățenie, această zi fiind dedicată activităților casnice, potrivit Adevărul. Așadar, în Lunea Mare, credincioșii pot spăla, călca și chiar să facă reparații în casă. La fel ca ziua precedentă și Marțea Mare este destinată curățeniei în gospodărie.
În Miercurea Mare gospodinele pot continua treburile casnice, dar ele trebuie să știe că nu au voie să spele rufele.
Ouăle de Paște se vopsesc în Joia Mare, existând și o superstiție în acest sens. Se spune că cei care vor respecta această tradiție vor fi feriți de boli și necazuri, potrivit sursei citate mai sus.
În popor se mai spunea că gospodinele trebuiau să termine toate treburile casnice până în Joia Mare, de frică să nu fie pedepsite de Joimăriţă, o femeie fioroasă care le pedepsea pe cele leneşe pe parcursul anului.
În Vinerea Mare este păcat să spălăm rufele și să facem treburi în gospodărie.
Tot în Vinerea Mare nu este bine să mănânci oțet sau urzici. În Sâmbăta Mare, gospodinele termină curățenia în casă, dar și toate bucatele pe care le vor pune pe masa de Paște.
Credincioșii care nu au reușit să vopsească ouăle în Joia Mare trebuie să știe că mai au o ocazie și în această zi.