Sărbătoare în calendar, Sfânta Teodora de la Sihla. Rugăciunea specială care se spune în această zi
Vineri, 7 august 2026, credincioșii o prăznuiesc pe Sfânta Teodora de la Sihla, sfântă cu care oamenii, în general, nu sunt atât de mult familiarizaţi. Cuvioasa Teodora este prima româncă trecută în rândul sfinţilor.
Sfânta Teodora de la Sihla
Conform crestinortodox.ro, a fost fiica lui Ştefan Joldea, armaş, un fel de comandant de artilerie la Cetatea Neamţului. Ştefan Joldea a trăit în comuna Vânători, Neamţ şi a avut două fiice, pe Marghita (Marghioliţa) şi pe Teodora.
Aceasta din urmă se căsătoreşte cu Elefterie, însă, nu după mult timp, cei doi vor intra în cinul monahal. Teodora a intrat la Schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar soţul ei, la Schitul Poiana Mărului. Cuvioasa Teodora ajunge ucenica egumenei mănăstirii, schimonahia Paisia.
Din cauza turcilor, egumena se retrage în Munţii Buzăului, împreună cu Sfânta Teodora şi cu câteva maici. După zece ani de nevoinţă în Munţii Buzăului, ajunge în Munţii Neamţului.
Ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihăstriei, a dus pe fericita Teodora în părţile Sihlei, unde se afla un bordei părăsit. Acolo, ea a rămas singură, numai cu Hristos, şi a petrecut mulţi ani în cea mai aspră nevoinţă pustnicească. Era la sfârşitul secolului al XVII-lea. Schitul Sihla încă nu luase fiinţă, însă pădurile din împrejurimi adăposteau numeroşi pustnici.
După un timp, Cuvioasa Teodora se mută din chilie în peştera de alături, unde rămâne până la moarte, ostenindu-se în post şi rugăciune pentru ea şi pentru toată lumea. Puţina hrană şi-o procura fie din fructele ce i le oferea pădurea, fie mai ales dintr-un fel de iederă ce creşte chiar şi azi pe stâncile Sihlei, numită „iarbă dulce” sau „măcrişul Sfintei Teodora”.
După moartea ieroschimonahului Pavel, vreme de câţiva ani, nu a mai ştiut nimeni de existenţa Sfintei Teodora. Tradiţia menţionează că părinţii Sihăstriei observau cum păsările intrau pe geamul trapezei şi culegeau fărămituri de pâine de pe masă, cu care zburau spre Munţii Sihlei.
A trăit sub stâncile Sihlei
Doi fraţi din Sihăstria se învrednicesc să o vadă pe Teodora învăluită într-o lumină de foc. Sfânta le mărturiseşte acestora că Îl rugase pe Dumnezeu, timp de 40 de zile, ca să îi trimită un preot care să o împărtăşească, întrucât simţea că trebuie să plece în curând la Hristos.
Cei doi fraţi îl aduc pe ieromonahul Antonie, însoţit de diaconul Lavrentie. După ce şi-a mărturisit păcatele şi a fost împărtăşită cu Sfintele Taine, Sfânta Teodora şi-a ridicat privirile spre cer şi, rostind cuvintele „Slavă Ţie Doamne pentru toate”, şi-a dat duhul.
Părinţii, citindu-i toată rânduiala parastasului, au aşezat sfântul ei trup în mijlocul peşterii, unde a stat multă vreme. După mulţi ani, ieromonahul Elefterie, auzind de toate acestea, s-a retras la Mănăstirea Secu şi de aici la Sihla, ca să fie cât mai aproape de aceea care i-a fost soţie şi povăţuitoare duhovnicească.
A trăit tot sub stâncile Sihlei, rugându-se lui Dumnezeu ziua şi noaptea. Apoi, trecând din viaţa aceasta, a fost îngropat în poiana unde se afla acum schitul.
Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peşteră pâna după 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele ei în raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă, la moşia familiei din satul Miclăuşeni, Iaşi, le-a adus în această biserică şi multă lume venea aici să se închine sfinţei.
Dar, din 1856, în timpul ocupaţiei ruseşti, moaştele Sfintei Teodora au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde sfânta este venerată cu numele de Sfânta Teodora din Carpaţi.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, la 20 iunie 1992, a recunoscut şi proclamat în mod solemn sfinţenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, stabilind ca zi de prăznuire data de 7 august.
Rugăciune către Cuvioasa Teodora
O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos L-ai iubit și pentru dragostea Lui în toată viața ta te-ai nevoit; multe nevoințe și ispite ai suferit și în viața cea pustnicească, cu darul lui Dumnezeu, ai sporit. Cu mulțimea înfrânării și a lacrimilor celor duhovnicești, sufletul tău l-ai luminat și în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit.
Pustia Sihlei cu viața ta o ai sfințit și pildă sihaștrilor te-ai făcut. Iar Prea Bunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfințenia vieții tale a descoperit-o și ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat.
De aceea, și noi nevrednicii, cu evlavie și cu credință, cerem sfintele tale rugăciuni și te chemăm: roagă-te Prea Înduratului nostru Mântuitor, ca și noi păcătoșii în vremea vieții noastre și în vremea sfârșitului nostru să dobândim mila și mântuirea Lui, spre a slăvi și a ne închina în veacul de acum și în cel viitor Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin!
