Când românul se scaldă în noroi și își plânge de milă. Apoi vin Stanciu, Drăgușin, Rațiu…
Mi-am pus mereu întrebarea dacă totul pleacă de la balada ”Miorița”, dacă criminalii, oaia turnătoare și baciul nepăsător ne definesc ca popor. Sau poate o fi de vină ”Baltagul” sau ”Meșterul Manole”? Nu cred că doar mie mi se pare că aceste opere de ”căpătâi” pentru care am pierdut nopți întregi să studiez în liceu, arată felul în care noi ne definim ca popor.
Când românul se scaldă în noroi și își plânge de milă
De aia nu înțeleg de ce trebuie mereu, dar mai ales în ultima vreme, să ne plângem de milă, să spunem despre noi ca popor că stăm rău, că suntem cei mai oropsiți, că jucăm cel mai prost fotbal, că nu mai avem sportivii de altădată. Suspinăm după Hagi, după Nadia Comăneci, după Țiriac sau Ilie Năstase și suntem convinși că ”nu se mai nasc, domle, alții ca ei”.
Mi-e fost tare rușine de noi, ca popor, când nu am știut să o susținem necondiționat pe Simona Halep atunci când a avut cel mai mult nevoie de noi. Au fost mulți care s-au trezit să arunce cu noroi și să o condamne pentru că, vezi Doamne, ”așa a ajuns numărul 1 mondial, dacă a luat substanțe interzise”.
Nici bine nu s-a calificat echipa națională la EURO 2024, că au și început glumele cu autocarul, că nu vom face mare brânză, că mai bine să nu ne facem iluzii, că am avut noroc că am fost neînvinși, că toți sunt niște ”împiedicați”, ”fițoși” care nu sunt în stare nici măcar să alerge 90 de minute.
N-am de gând să fac un nou elogiu băieților ăștia cu foarte mult tupeu care ne-au arătat că echipa națională a României poate renaște după atâta amar de vreme. Aș vrea să spun ceva despre noi, cei care nu am făcut decât să-i tragem în jos, să le spunem că nu pot, că nu vor face mare lucru, că nu sunt în stare.
Apoi vin Stanciu, Drăgușin, Rațiu…
Momentul în care mi-am dat seama de asta (și m-a durut pentru că m-am simțit cu musca pe căciulă) a fost la conferința de presă de după primul meci fabulos de la EURO 2024.
Stanciu a avut un discurs de mare lider al echipei naționale. Singura lui rugăminte pentru presă a fost…să nu îi mai jignească:
”Vă rog, în calitate de căpitan al echipei naționale, indiferent de ce se va întâmpla în continuare la acest EURO să rămână totul la critică.
Pentru că în doi ani de zile ați dus-o la alt nivel și nu am zis niciodată nimic. Ați jignit colegi de-ai mei, m-ați jignit pe mine, chiar cu câteva zile înainte de european. Nu avem nicio problemă să ne criticați, credeți-mă, să scrieți că eu sunt slab, că ăla e slab, că nu pot să fac o preluare, dar nu jigniți”.
Meciul cu Ucraina nu a fost doar meciul renașterii unei națiuni, a fost momentul în care ne-am dat seama că sufletul de român trebuie scuturat de ură, că ”împreună” poate face minuni atunci când imnul nostru răsună din zeci de mii de inimi și este lăudat de youtuberi americani.
Mi-am dat seama ce a reușit să facă generația asta a lui Stanciu, Niță, Drăgușin după felul în care au fost văzuți suporterii români pe străzile din Munchen și Koln. Sute de oameni îmbrăcați în galben au încins o horă pe stradă, mii de oameni au cântat pe alte bulevarde din marile orașe din Germania, iar localnicii îi filmau și îi aplaudau.
Am văzut asta în ochii unui copil de vreo 8 ani care, aproape plângând, spunea: ”Eu sunt foarte mândru de țara mea! Și Hai România!”. Un alt tânăr entuziasmat mărturisea unui reporter: „Îmi doream să trăiesc ce au trăit părinţii mei cu generaţia de aur şi acum mă bucur şi eu!”.
Chiar dacă meciul cu Belgia nu ne-a adus o victorie, încăpățânarea băieților lui Edi Iordănescu și modul în care s-au bătut cot la cot cu starurile de zeci de milioane de euro ale lui Leicester sau Manchester City, ne-au arătat că putem.
Puterea lui ”împreună” face minuni, iar ”Miorița” ar trebui să rămână doar în istorie cu ciobanul ei pesimist cu tot…
