Când se va putea elibera cazierul judiciar online, pe ghișeul.ro. Ministrul Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a afirmat că peste câteva zile se va putea elibera cazierul judiciar prin Ghişeul.ro.
Burduja a anunţat lansarea aplicaţiei pentru mobil Ghişeul.ro, el precizând că sunt 1,5 milioane de utilizatori pe această platformă şi că este remarcabilă rata de creştere.
“În câteva zile vom adăuga o funcţionalitate importantă pentru Ghişeul.ro. Înseamnă eliberarea online a cazierului judiciar, o problemă de 1,5 spre 2 milioane de drumuri la secţiile locale de poliţie pentru români în fiecare an. Şi aşa cum astăzi un român poate din câteva clickuri să-şi plătească taxele şi impozitele locale, sau o amendă sau o taxă de admitere la facultate sau la o companie de utilităţi din Bucureşti sau multe alte taxe prin câteva clickuri şi, iată, şi prin aplicaţie aşa îşi vor putea scoate românii, noi toţi, cazierul judiciar”, a explicat ministrul Digitalizării.
Sebastian Burduja a mai afirmat că această funcţionalitate de scoatere a cazierului judiciar cu ajutorul Ghişeul.ro va fi disponibilă în câteva zile mai întâi pe platforma web şi apoi şi în aplicaţia de mobil.
“Ghişeul.ro este unul dintre foarte puţinele exemple de parteneriat public-privat de succes în România. Vorbim practic de o platformă dezvoltată de un partener privat, pe o infrastructură pusă la dispoziţie de o instituţie a statului român în beneficiul cetăţenilor.
Este important de spus că toate aceste servicii se efectuează cu comision zero. Deci românul, cetăţeanul, nu are niciun fel de barieră în calea folosirii acestei aplicaţii.
Pot să spun că am testat-o şi eu personal. Lucrurile au mers fără greş. Mi-am plătit şi taxele şi impozitele locale. Cei care şi le plătesc în primul trimestru beneficiază de acea bonificaţie de 10%. Cred că este un timing bun pentru lansarea acestei aplicaţii şi încurajăm cât mai mulţi români – cu plăcere, domnule Câciu – să îşi plătească taxe şi impozite locale şi cu plăcere, bineînţeles, tuturor primarilor, autorităţilor locale din ţară, care vor avea astfel mai multe resurse la bugetul local”, a mai declarat Sebastian Burduja.