Luna ianuarie 2026 a venit cu un peisaj și vreme de iarnă în aproape toată țara, iar Valea Prahovei a dat drumul în sfârșit, cu întârziere, sezonului de iarnă. Dacă în weekend pârtiile sunt pline, în timpul săptămânii lipsa turiștilor este evidentă. Unul dintre motive ar putea fi și costurile mai ridicate la începutul acestui an atât cu transportul, cât și cu cazarea sau mâncarea.
Recent, am vrut să văd cât mai costă, pe propria piele, o zi la munte low cost. Am plecat dimineața din București cu cel mai ieftin tren spre Bușteni și după câteva ore de săniuș m-am întors acasă seara, tot cu trenul. Cât a costat și care a fost experiența vedeți în rândurile de mai jos.
Click to display the embedded YouTube video
Imediat după o trezire greoaie într-o zi de marți, 20 ianuarie, mi-am scos din șifonier cele mai groase haine pe care le aveam, bluze termice, pantalonii de ski, o căciulă groasă și ghetele de munte și am plecat spre Gara de Nord cu un minim ghiozdan în spate. Cum nu știu să schiez, planul era deja făcut pentru un săniuș de toată frumusețea și am ales drept destinație Bușteniul pentru peisajele frumoase de munte pe care le are.
După întârziere de aproximativ jumătate de oră a trenului, din cauza gerului de afară, m-am îmbarcat cu destința Valea Prahovei, plătind pentru un bilet dus suma de 32.5 lei, unul dintre cele mai ieftine bilete de tren disponibile către această destinație, un Softrans care nu a oprit în toate stațiile și care într-o oră și 50 de minute era deja în Gara din Bușteni. Pe peron, un mic incident cu o persoană care a leșinat lucru care a dus la apariția unei ambulanțe.

La plecare am prins același tren cu toate că așteptam un altul mai târziu, dar tot din cauza unei întârzieri acesta era în stație fix când am intrat pe peron.
Apoi am luat Bușteniul la pas spre pârtia Kalinderul unde nu mai ajunsesem de ani de zile. Pe drum, în jurul prânzului, stațiunea era gol-goluță. Fără oameni și mașini pe stradă odată ce treceai mai departe de centrul Bușteniului, zona de centru pe unde trece DN1.

Multe magazine închise, mai ales cele de suveniruri, la fel și centrele de închiriat skiuri și sănii. În parcarea de la baza pârtiei, doar câteva mașini.

Totuși, ajuns sus, au început să se vadă și turiștii. Puțini la număr, dar erau. Câteva zeci cel mult, cu tot cu personalul din zonă. La baza pârtiei un mic restaurant cu mâncare, vin fiert și sănii de închiriat.

Pentru 15 lei, un vin fiert fierbinte și dulce a încălzit atmosfera, în timp ce la masa de lângă un profesor de ski le explica câtorva cursanți cât de neatenți sunt oamenii atunci când vine vorba de condițiile de siguranță la ski și cum acum 10-15 ani pe pârtia respectivă nu era nimic, nici măcar telescaun, iar oamenii trebuiau să urce pe jos toată panta dacă voiau să schieze.
„Practic urcai o dată până sus și te dădeai și asta era ziua de ski. Nu era ca acum cu telescaun și pass-uri”, povestea el spre deliciul celor prezenți care îl ascultau fără ca măcar să scoată un cuvânt, dar avizi de informație după expresia feței.

Pentru 25 de lei și un buletin lăsat gaj puteai închiria o sanie pe toată ziua, dar asta nu înainte să cumperi un bilet dus-întors de telescaun. Pârtia de sănii era amenajată sus, în jurul cotei 1.400 și se întindea pe 100-150 de metri, spațiul pârtiei de sănii fiind înconjurat de un gard de plasă gros care nu te lăsa să ajung în pârtia de ski.

Pentru cei care nu reușeau să oprească sania înainte de finalul pârtiei (cum am pățit și eu la un moment dat) impactul cu plasa dură era resimțit consistent. Totuși, vremea cu soare de afară și atmosfera plăcută au facut deliciul zilei de săniuș și timp de două ore am amortizat serios costul saniei închiriate.

Prețurile au rămas și la început de 2026 aceleași de anul trecut, 200 de lei un ski pas pentru toată ziua.

Pe pârtia de sanie câteva familii cu copii, mai multe cupluri de tineri și un pensionar adevărat expert în săniuș.
„Nu îmi urci și mie sanie? Dau o bere”, mi-a spus el la un moment dat.

În funcție de nivelul de dificultate ales, fiecare testa pârtia de mai sus sau mai jos. Pe pârtia de lângă, de ski, multe familii cu copii se dădeau în tihnă, departe de aglomerație pe care o știam de obicei pe pârtiile de pe Valea Prahovei.

După ce am înghețat bine, în drumul spre gară, o mică oprire la un restaurant a completat costurile zile. Meniul de Bușteni pentru mine este mereu același: o ciorbă de fasole în bol de pâine, mici și papanași, totul stins cu o bere la sticlă iarna sau una la draft vara.

Cu toate că nu am plecat în scurta călătorie cu un buget prestabilit am vrut să văd, la final, cât mai costă o zi de munte pe Valea Prahovei. Sunt șanse mari ca în alte stațuni cum ar fi Poiana Brașov sau Sinaia prețurile să fie și mai ridicate, în timp ce în Azuga, pe pârtia Sorica de exemplu, să fie mai scăzute.
Costurile mele au arătat cam așa:
Total: 230 de lei