LIFESTYLE

Cât curent consumă instalația de brad. Informații importante pentru reducerea facturii

Cât curent consumă instalația de brad. Informații importante pentru reducerea facturii
Foto: Pixabay

Românii au început să-și decoreze casele și pomii de Crăciun. Totuși, în contextul facturilor crescute, toată lumea se întreabă cât curent consumă instalația de brad.

Întâi de toate, specialiștii ne recomandă ca instalația de brad să fie una cu LED-uri, pentru a face economie.

Cât curent consumă instalația de brad. Atenție, factura se poate dubla

Dorința tuturor este de a avea un brad splendid și plin cu ornamente speciale, globuri, beteală și luminițe cu efecte vizuale care mai de care. Pentru că farmecul pleacă chiar de la instalație, oamenii aleg tot felul de modele dichisite care să aibă jocuri de lumini spectaculoase și chiar cu muzică pe fundal.

Majoritatea românilor și-au împodobit deja bradul de Crăciun, iar întrebarea tuturor este cât curent poate consuma instalația de brad care este lăsată în funcțiune non-stop.

Specialiștii recomandă utilizarea unei instalații de brad care să se bazeze pe LED-uri. Vorbim despre o instalație care reduce consumul de curent electric cu cel puțin 50%, față de o instalație clasică, dar există unele instalații cu LED-uri care reduc consumul chiar și cu 80%.

Consumul variază în funcție de mai mulți factori, precum câte becuri are instalația respectivă, cât o țineți pornită și dacă se bazează pe LED-uri sau becuri clasice.

Dacă aveți o instalație pe bază de becuri clasice și o țineți pornită continuu, timp de aproximativ două săptămâni, atunci s-ar putea să consume cât este consumul pentru întreaga locuință pentru o lună. Practic, s-ar putea să vi se dubleze factura pe care o aveți de plătit la curent electric. E recomandat să evitați să țineți instalația în funcțiune non-stop.

Pe de altă parte, o instalație cu LED-uri presupune un consum mai mic, astfel că specialiștii recomandă o astfel de instalație, dar pe care să nu o țineți pornită mai mult de 10 ore pe zi.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele