Continuă controversele după moartea dizidentului rus Aleksei Navalnîi. Astfel, se pare că trupul său este păzit la morgă de poliţişti, iar medicii au primit interzis pentru autopsie. Între timp, soția sa a venit cu un mesaj puternic.
UPDATE: Corpul lui Aleksei Navalnîi va fi ținut în continuare de autoritățile ruse pentru încă două săptămâni, a declarat luni purtătorul de cuvânt al celui care a fost principalul opozant al regimului Putin.
„Anchetatorii le-au spus avocaților și mamei lui Aleksei că nu le vor da cadavrul”, susține Kira Yarmysh, potrivit Sky News.
Rudelor liderului defunct al opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi li se refuză accesul la cadavrul acestuia – de trei zile – denunţă luni echipa acestuia, care precizează că mama acestuia ”nu este autorizată” să intre în morga în care s-ar putea afla cadavrul, relatează AFP.
”Mama lui Aleksei (Navalnîi) şi avocaţii săi au sosit la morgă (luni) dimineaţă. Nu au fost autorizaţi să intre. Unul dintre avocaţi a fost literalmente împins afară. Când am întrebat personalul dacă corpul este acolo, nu au răspuns”, anunţă pe reţele de socializare o purtătoare de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, Kira Iarmîş.
Potrivit purtătoarei de cuvânt, Comisia rusă de anchetă le-a tranmsmis mamei şi avocaţilor lui Navalnîi că cauza decesului este în continuare ”nedeterminată” şi că ancheta cu privire la moartea opozantului a fost ”prelungită”.
”Ei nu spun cât timp va dura (…). Mint, câştigă timp şi nici măcar nu o ascund”, denunţă Kira Iarmîş.
Știre inițială
Jurnaliştii de la Novaya Gazeta Europe au reuşit, după 48 de ore de la anunţul morţii lui Aleksei Navalnîi, să depisteze locul în care a fost dus trupul neînsufleţit al rivalului lui Vladimir Putin. Astfel, acesta se află la morga Spitalului Clinic Districtual Salekhard. Între timp, cadavrul este păzit de poliţişti, în timp ce medicii au primit interzis să efectueze autopsia pentru a afla cauza exactă a morţii.
Cadavrul lui Navalnîi a fost transportat inițial în orașul Labytnangi din regiunea autonomă Yamalo-Nenets, după de Navalnîi a murit vineri dimineaţă la colonia penitenciară nr. 3 din districtul arctic Yamal-Nenets, iar ulterior, vineri seara, trupul a fost transferat la Spitalul Clinic Districtual Salekhard.
„De obicei, cadavrele persoanelor care au murit în închisoare sunt duse direct la Biroul de Medicină Legală de pe strada Glazkova, dar în acest caz a fost dus la spitalul clinic din anumite motive”, a declarat un paramedic din cadrul serviciului de ambulanță din Salekhard, un oraş aflat în apropiere de colonia penitenciară.
Alte surse din cadrul spitalului au delcarat că medicii au primit interzis să se apropie de morgă şi să efectueze autopsia în cazul lui Navalnîi.
Novaia Gazeta Europe a mai scris că trupul lui Navalnîi prezintă semne de vânătăi, potrivit unui angajat din domeniul medical.
Același angajat a spus că pe pieptul lui Navalnîi au fost găsite urme de masaj cardiac indirect, ceea ce indică posibile eforturi de resuscitare a acestuia. Aceste informații nu au putut fi confirmat în mod independent.
Autorităţile ruse i-au refuzat mamei opozantului rus Aleksei Navalnîi accesul la trupul neînsufleţit al fiului său, pentru a treia zi. Navalnîi a murit săptămâna trecută, într-o colonie penală arctică îndepărtată. Văduva sa, Iulia Navalnaia, urmează să se adreseze miniştrilor de externe europeni la Bruxelles.
La două zile după ce Aleksei Navalnîi a murit în închisoarea din Siberia, soția acestuia a publicat o fotografie emoționantă pe rețelele sociale. Aleksei Navalnîi, cel mai aprig opozant intern al președintelui rus Vladimir Putin, a căzut inconștient și a murit, vineri, după o plimbare în închisoare, unde își ispășea o pedeapsă de trei decenii.
La două zile după ce Navalnîi a murit, soția sa, Iulia, a publicat o primă fotografie pe rețelele sociale, alături de un scurt mesaj.
„Te iubesc!”, a scris Iulia Navalnîi, în dreptul fotografiei în care apare alături de soțul ei.
Cei doi s-au căsătorit în anul 2000 și au împreună doi copii, Daria și Zakhar. După anunțul că Aleksei Navalnîi a murit în închisoarea din Siberia, soția acestuia, aflată la conferința de securitate de la Munchen, a transmis un mesaj prin care a cerut ca Vladimir Putin să fie tras la răspundere.
”Vreau ca Putin și toți cei din jurul lui, prieteni, guvernul său, să știe că vor purta responsabilitatea pentru ceea ce au făcut țării noastre, familiei mele și soțului meu. Iar această zi va veni foarte curând.
Și vreau să fac apel către întreaga comunitate mondială, către toți oamenii din această sală, din întreaga lume, pentru ca împreună să ne unim și să învingem acest rău, să învingem regimul oribil care se află acum în Rusia.
Atât acest regim, cât și Vladimir Putin, trebuie să poarte responsabilitatea personală pentru toate acele lucruri teribile pe care le fac țării mele, țării noastre, Rusiei, în ultimii ani”, a declarat Iulia Navalnîi, la conferința de la Munchen.
Publicaţia Meduza anunţă că în Rusia se înregistrează acţiuni şi tentative de a distruge spaţiile special amenajate unde sunt depuse flori şi aprinse candele pentru a-l comemora pe Aleksei Navalnîi. Acestea au apărut în diferite orașe ale Rusiei, imediat după ce a fost făcut anunţul despre decesul politicianului.
La Moscova, voluntarii din cadrul iniţiativei Most Nemţova (Podul lui Nemțov, în tr.) au anunţat că mai multe persoane îmbrăcate în civil au ridicat florile depuse pe Podul Moskvoreţk.
De asemenea, după cum titrează publicaţia Sota, în noaptea de 17 februarie, sub stricta pază a poliției, au fost ridicate florile depuse într-un alt spaţiu special amenajat pentru a-l comemora pe Navalnîi, la Piatra Soloveţk, din Moscova, unde este Monumentul victimelor represiunilor politice.
La Vladivostok, relatează 7×7, angajaţii de la salubrizare au ridicat florile dintr-un loc special amenajat în Parcul Vera şi Nadejda. De asemenea, mai scrie 7×7, un alt spaţiu amenajat la Ulianovsk, lângă monumentul victimelor represiunilor politice, unde au fost depuse flori în memoria lui Aleksei Navalnîi, acestea au fost ridicate şi aruncate. Din fericire, apar alte noi şi noi astfel de spaţii – anunţă Meduza.
Există tentative de a distruge aceste spaţii şi în alte oraşe din Rusia. La Vladivostok, sunt depuse flori la Monumentul lui Osip Mandelştam, situat în apropierea campusului FEFU și la Monumentul lui Soljenițîn. De asemenea, conform 7×7, au apărut noi spaţii amenajate în oraşele Novosibirsk, Nahodka, Habarovsk și Krasnoturinsk.
În numeroase orașe din Rusia, poliția adună informații despre cei care îl comemorează pe Navalnîi. La Vladivostok, un echipaj al poliţiei aflată în Parcul Vera și Nadejda au notat datele personale ale celor care au venit să-l comemoreze.
La Habarovsk, a fost amenajat un spaţiu de comemorare a lui Navalnîi lângă Monumentul victimelor injustiţiei și tiraniei, unde a apărut deja poliția care verifică actele celor prezenţi.
La Irkutsk, după cum titrează Astra, forţele de ordine fac fotografii cu toți cei care aduc flori la spaţiul special creat de comemorare a lui Navalnîi, la capela de lângă clădirea guvernului regional și cu toţi cei care au depus flori în memoria lui Navalnîi lângă Monumentul victimelor represiunilor politice.
În pofida faptului că se încearcă să se distrugă aceste spaţii special amenajate, oamenii continuă să aducă flori pentru a-l comemora pe Navalnîi.