SHOWBIZ

Ce-a făcut rusoaica Maria Sharapova în plin razboi

Ce-a făcut rusoaica Maria Sharapova în plin razboi

Maria Sharapova, fosta jucătoare de tenis din Rusia, se implică activ în războiul din Ucraina. Maria Sharapova (34 de ani) își declară deschis sprijinul pentru Ucraina și acționează în consecință.

Rusoaica a petrecut câteva zile la Paris unde a fost invitată să participe la o serie de evenimente de fashion ale unor branduri de lux. Cu această ocazie, fosta sportivă a ținut să transmită un mesaj către Ucraina, o țară greu încercată de războiul declanșat de Rusia.

Ce-a făcut rusoaica Maria Sharapova în plin razboi

„Cu fiecare zi ce trece, am inima din ce în ce mai frântă și sunt profund îndurerată de imaginile și poveștile familiilor și copiilor afectați de criza din Ucraina. Am donat pentru fondul creat de Save the Children (n.r.- Salvați Copiii), o organizație care muncește fără încetare pentru a le duce mâncare, apă și truse de ajutor celor care au nevoie. Mă rog pentru pace și transmit toată dragostea și sprijinul meu celor afectați”, a scris Sharapova pe contul său de Instagram.

O decizie a Mariei Sharapova mult așteptată și intens discutată pe social media. Despre lipsa de atitudine a fostului lider mondial s-a discutat intens în ultima vreme.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Kamala Harris în România. Declarațiile făcute de Klaus Iohannis și vicepreședintele SUA. FOTO&VIDEO | UPDATE

Maria Sharapova a câștigat cinci titluri de Grand Slam

Maria Sharapova s-a retras din tenisul de performanță la începul anului 2020 după ce a reușit să câștige 5 titluri de Grand Slam. Primul a fost Wimbledonul, pe care l-a obținut în 2004, pe când avea doar 17 ani, după ce a bătut-o pe Serena Williams în finală.

Maria Sharapova a început să joace tenis la 6 ani și pentru a putea face performanță s-a mutat împreună cu tatăl ei în America, la sfatul legendei Martina Navratilova, care a și descoperit-o.

În total, Sharapova a câștigat 36 de turnee WTA în proba de simplu, o medalie olimpică de argint în 2012 și Fed Cup, alături de naționala Rusiei, în 2008.

Sharapova a ajuns pentru prima dată lider WTA în august 2005, acolo unde a rămas timp de 21 de săptămâni.

Recent, și rusoaica Anna Kalinskaya, 23 de ani, locul 90 în ierarhia WTA, a atras atenția printr-un mesaj devenit viral pe rețelele sociale. În timpul meciului, Kalinskaya a sfidat guvernul țării sale și a trecut pe încălțăminte mesajul „Nu războiului”, care a observat de cei care au transmis partida.

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele