Majoritatea oamenilor au experimentat, măcar o dată în viață, starea de amețeală. De cele mai multe ori, senzația poate să nu însemne nimic mai mult decât un episod banal, dar există și situații, în special atunci când amețelile persistă sau apar repetitiv, când pot semnala afecțiuni serioase.
Uneori ameţeşti dimineaţa, imediat ce te ridici din pat, sau în timpul zilei, când te ridici brusc de pe un scaun sau, pur şi simplu, la un moment dat, fără a face nimic special, simți că totul în jur se învârte, iar pământul îți fuge de sub picioare. Nu de puține ori, amețelile pot fi însoțite și de vedere încețoșată, transpirație bruscă și excesivă sau senzație de vomă.
Dacă ameţelile se repetă şi ajungi chiar să îţi pierzi echilibrul sau cunoştinţa, trebuie să faci, urgent, un control medical. Când ai astfel de simptome nu te mai poți amăgi că ar fi vorba doar despre oboseală excesivă sau stres. Ameţelile repetitive, asociate cu pierderea cunoștinței sau echilibrului, pot fi simptome ale unor boli motorii, autoimune sau chiar al retinopatiei diabetice. Dacă atunci când apare senzația de amețeală vă amorțesc mâinile și/sau picioarele sau aveți convulsii, este aproape o certitudine că aveți o problemă neurologică.
La gravide sau la persoanele foarte obosite este, oarecum, firesc să apară stări de amețeală, fără a fi puse pe seama unor boli. De asemenea, nici ameţelile survenite din pricina răului de maşină sau de avion nu sunt semne de boală. Însă, destul de frecvent, purtarea unor ochelari nepotriviți poate genera ameţeli. Dacă nu vă mai corespund dioptriile sau lentila ochelarului este zgâriată, este normal să aveţi astfel de simptome, motiv pentru care se impune, urgent, un control oftalmologic.
Deseori, amețelile se pot instala ca urmare a deshidratării organismului. Pur și simplu ai uitat să bei apă sau nu ai realizat că nu te-ai hidratat suficient. De asemenea, unele medicamente pot avea efect deshidratant, aşa că trebuie să aveți grijă să beţi aproximativ doi litri de lichide pe zi, pentru a preveni apariţia unor astfel de probleme. De asemenea, persoanele care fumează mult sunt mai predispuse la apariţia ameţelilor.