Halle Berry (53 de ani) este una dintre femeile care-și poartă anii cu grația unei domnițe de maxim 20 de ani.
Are un tonus de zile mari și o prospețime în glas și-n port care stârnește pe de o parte admirație și pe de altă invidie.

Te întrebi, probabil, care să fie elixirul tinereții pe care l-a descoperit actrița americană de-i merge atât de bine. Echilibrul, cu siguranță, acesta este și, de fiecare dată când este întrebată vorbește cu drag despre măsurile pe care le ia ca să se mențină tânără.

Actrița americană primea la vârsta de 19 ani un diagnostic care avea să-i marcheze viața pentru totdeauna. În 1989, Halle Berry a fost în comă timp de o săptămână din cauza unui diabet de tip 2 nedescoperit la timp, scrie click.ro. Abia în 2007 reuşeşte să scape de dependenţa de insulină datorită unui regim alimentar strict.
Vă recomandăm și: Dieta SirtFood: Care sunt regulile clare ale dietei care a ajutat-o pe Adele să slăbească peste 40 de kilograme
„Întreaga mea dietă se învârte în jurul faptului că am diabet, așa că încerc să mănânc patru mese mici în fiecare zi. Îmi place să mă mențin puternică și sănătoasă.”.
Nu a disperat atunci când medicii i-au spus că are diabet, ci s-a repliat și și-a spus că trebuie să învețe să trăiască cu această boală. Vedeta din James Bond a renunțat pentru totdeauna la zahăr, la fructe și la pâine și și-a organizat meniul astfel încât să-i aducă tot aportul de vitamine și minerale de care are nevoie. Are 4 mese pe zi, iar de la fiecare masă musai nu trebuie să lipsească legumele și proteinele sănătoase.

„Prin dieta pe care am adoptat-o am ales să-mi gestionez diabetul. Încerc să mănânc patru mese mici pe zi. Îmi place să mă simt puternică şi sănătoasă”, a spus câștigătoarea premiului Oscar pentru performața din Monster’s Ball, pentru Women & Home South Africa.

„Am început să mănânc o mulţime de legume proaspete, pui, peşte şi paste. Am renunţat la carnea roşie, de asemenea şi la fructe, pentru că acestea conţin destul de mult zahăr”, a mai precizat încântoarea actriță. În plus, Halle Berry bea foate multe lichide, care îi mențin hidratarea și senzația de sațietate, sub control. În plus, alege să consume foarte des ton la grătar și piure de… usturoi.
Pe lângă alimentația echilibrată și hidratarea, Berry nu ignoră sportul. Activitatea fizică este o rutină de la care nu se abate vreodată, fie că face cardio sau exerciții de forță. De 3 ori pe săptămână, Halle Berry are un program de antrenamente speciale pentru tonifierea abdomenului, brațelor sau a picioarelor.