LIFESTYLE

Ce este Girl Math, trendul amuzant care explică cum cheltuie femeile bani. A devenit viral pe TikTok

Ce este Girl Math trendul amuzant care explică cum cheltuie femeile bani. A devenit viral pe TikTok
foto: pixabay

În ultima perioadă, toți mai mulți tineri din noua generație vorbesc despre „Girl Math”, trendul care a cucerit TikTok-ul. Acest concept, deși este prezent din ce în ce mai mult pe micile ecrane ale telefonului, a rămas încă un semn de întrebare pentru mulți oameni. Iată de unde a apărut și ce reprezintă!

De unde a apărut conceptul de „Girl Math”

Trendul Girl Math a luat amploare pe TikTok, în vara lui 2023, atunci când utilizatoarea Sam James a explicat în glumă cum „nimic ce costă sub 5 dolari nu contează” sau că „dacă plătești cash, e ca și cum nu ai cheltuit niciun ban”. Deși acela a fost momentul în care s-a viralizat, conceptul exista de mult, dintr-o emisiune de radio din Noua Zeelandă, unde ascultătoarele puteau să participe dezvăluind achiziții mari, motivându-le astfel încât să nu pară o cheltuială nenecesară.

Ce înseamnă, concret, Girl Math

Concret, conceptul reprezintă o formă de logică ficțională și amuzantă, prin care cheltuielile sunt prezentate ca fiind gratuite sau o investiție inteligentă. De exemplu, multe fete au rezonat cu faptul că orice obiect care costă sub 5 dolari este, practic, gratis, deoarece nu reprezintă o cheltuială majoră.

Un alt exemplu care a fost aprobat de multe femei este că, dacă își cumpără o haină scumpă, dar o poartă de 100 de ori, practic costul per purtare este super mic – deci merită!

De altfel, și retururile sunt considerate, de femeile care gândesc în Girl Math, drept profit. De exemplu, dacă ai cumpărat un produs cu 70 lei, apoi l-ai returnat și ai cumpărat unul de 100, în mintea lor, ai cheltuit doar 30 de lei.

În esenţă, Girl Math funcţionează ca un mecanism de reducere a vinovăţiei pentru cheltuieli şi, în acelaşi timp, ca un joc social: „Tu ce justificare ai folosit azi?”

Inna Petrescu este absolventa a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, iar de șase ani activează în domeniul mass-media, fiind pasionată de LifeStyle feminin, astrologie și călătorii. ... vezi toate articolele