Trigonul de apă reprezintă unul dintre cele mai rare fenomene astrologice din întreaga galaxie. Acesta are loc extrem de rar și aduce o serie de emoții și trăiri diverse pentru majoritatea zodiilor. Iată tot ce trebuie să știi despre acest concept!
La finalul lunii octombrie 2025, a avut loc un fenomen astrologic rar, ale cărui efecte se simt până la finalul primei săptămâni de noiembrie: Trigonul de apă.
Conform datelor oferite de astrologii de la Astro-Seek, Trigonul de apă s-a format între Luna în Rac, Venus în Scorpion și Neptun în Pești, în jurul datei de 29–30 octombrie 2025.
În lumea astrologilor, termenul de „trigon” este definit drept unul dintre cele mai benefice aspecte între planete, aducând echilibru și susținere în viața tuturor semnelor zodiacale. Cel de apă, în schimb, se referă la o „alianță” între semnele care guvernează lumea emoțiilor: Racul, Scorpionul și Peștii.
Atât în perioada formării trigonului de apă, cât și la o săptămână după aceea, atmosfera astrală a fost una profund emoțională. Venus în Scorpion a adus intensitate și dorință de conexiuni cu cei din jur, în timp ce Neptun retrograd în Pești a amplificat inspirația creativă. În același timp, Luna în Rac a adus fiecărui semn zodiacal nevoia de siguranță și apartenență.
Trigoanele perfecte între semnele de apă nu apar des, deoarece planetele implicate trebuie să se alinieze într-un interval restrâns de timp. În 2025, acest fenomen a fost deosebit deoarece a implicat Venus, planeta iubirii, într-un semn de intensitate emoțională, ceea ce a accentuat dimensiunea pasională și transformatoare a energiei.
Astrologii spun că efectele unui trigon de apă pot dura chiar și până la două-trei săptămâni, influențând în continuare starea emoțională a zodiilor.