A trecut mai mult de un an de când a părăsit Palatul Cotroceni, dar nici acum Klaus Iohannis nu stă atât de departe de viața politică pe când am fi crezut. Un important lider PNL dezvăluie că ține legătura cu fostul președinte și ce sfaturi îi dă.
Europarlamentarul Rareș Bogdan a dezvăluit că păstrează legătura cu fostul președinte Klaus Iohannis și că îl contactează inclusiv pentru discuții pe teme europene.
Rareș Bogdan a confirmat că a mai discutat cu fostul președinte Klaus Iohannis după încheierea mandatului acestuia de președinte.
El a povestit că ultima conversație telefonică a avut loc înaintea finalei Cupei României dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, disputată la Sibiu:
„Cum să intru în Sibiu și să nu-i dau un telefon președintelui? Îl știu de foarte mult timp. Am lucrat cu el la Sibiu Capitală Culturală și la Festivalul Internațional de Teatru. L-am sunat și am vorbit”.
Europarlamentarul a adăugat că îi transmite mesaje fostului șef al statului cu diferite ocazii și că îi mai cere opinia pe teme europene:
„I-am scris de ziua lui, îi scriu de sărbători și îl mai întreb pe chestiuni europene”.
Rareș Bogdan a susținut, totodată, că fostul președinte avea o influență importantă în cadrul Consiliului European.
„La Bruxelles și la Strasbourg era foarte influent. Chiar dacă în țară nu comunica suficient, acolo era unul dintre liderii respectați”, a afirmat europarlamentarul.
Revenit în orașul natal, Klaus Iohannis a fost zgârcit cu aparițiile publice, ba chiar gurile rele s-au grăbit să spună că ar suferi și de depresie.
Totuși, anul trecut a fost surprins într-o ipostază neașteptată: măturând trotuarul din fața casei sale din Sibiu, scrie Oradesibiu.
Nostalgic încă după ”România lucrului bine făcut”, Iohannis mătură cu spor trotuarul, dar uită fărașul și aruncă totul pe stradă.

Momentul a fost filmat și publicat pe rețelele sociale de fostul polițist Marian Răduinea, iar imaginile au atras rapid atenția internauților.
Klaus Iohannis a demisionat din funcția de Președinte al României în 12 februarie 2025.