Ce se întâmplă cu Nina după moartea lui Ion Iliescu. Fostul președinte beneficia, în virtutea Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, de mai multe privilegii acordate foștilor șefi de stat: pază și protecție permanentă din partea Serviciului de Protecție și Pază, folosința gratuită a unei locuințe de protocol, o indemnizație lunară consistentă și un autoturism cu șofer.
Ion Iliescu achiziționase apartamentul din vila din Primăverii la începutul anului 1997, pentru suma de doar 7.100 de dolari. Tranzacția a avut loc imediat după ce a pierdut alegerile în fața lui Emil Constantinescu.
Astfel, Nina Iliescu nu este nevoită să evacueze reședința, pentru că acea locuință nu mai era una de protocol, ci proprietatea privată a familiei.
Situația ar fi fost cu totul alta dacă fostul președinte nu ar fi cumpărat la timp apartamentul: la decesul titularului, Legea nr. 406/2001 prevede că soțul/soția supraviețuitoare trebuie să elibereze locuința de protocol în termen de 60 de zile, deoarece aceste drepturi nu se transmit.
Legea menționată reglementează clar privilegiile acordate foștilor președinți ai României: pază SPP, locuință de protocol, indemnizație specială, autoturism cu șofer, toate pe durata vieții titularului. Aceste drepturi nu sunt transmisibile moștenitorilor sau soțului/soției supraviețuitoare.
Singura excepție este pensia de urmaș. Conform legislației privind sistemul public de pensii, Nina Iliescu poate opta pentru pensia de urmaș dacă aceasta este mai avantajoasă decât pensia sa actuală.
Astfel, poate primi până la 50% din pensia soțului decedat, adică peste 10.500 de lei lunar, comparativ cu pensia sa curentă de aproximativ 2.464 de lei.
În anul 2018, Nina Iliescu a intervenit public pentru a combate informațiile false despre venitul său: „Nu, pensia mea nu a crescut ca în povești, ci s-a mărit, conform legii, în ultimii zece ani, până la o sumă lunară care depășește cu puțin 2000 de lei”, scria aceasta pe blogul oficial al soțului său.