NATO va reacţiona în cazul în care Rusia va utiliza arme chimice în timpul invaziei în Ucraina, a anunțat ieri preşedintele american Joe Biden, la Summitul extraordinar de la Bruxelles. Sovieticii au avut un uriaș arsenal de arme chimice pe care l-au distrus aproape complet, dar, pe de altă parte, au și dezvoltat substanțe și mai mortale în ultimii ani. Dar ce sunt armele chimice și ce efect au ele?
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat joi că Alianţa Nord-Atlantică va furniza Ucrainei echipamente de protecţie împotriva ameninţărilor chimice, biologice şi nucleare.
Armele chimice sunt arme de distrugere în masă ce conțin substanțe chimice toxice care pot cauza moartea sau incapacitatea, fie permanentă sau temporară.
Substanțele chimice ”de luptă” pot fi toxice, paralizante și psihochimice.
Acestea pot fi răspândite prin intermediul unor grenade sau obuze. Pot fi lichide, gaze sau solide, dar toate extraordinar de toxice. Diferența majoră față de armele convenționale, este că armele chimice sunt gândite să facă rău oamenilor, nu infrastructurii.
”Gazul muștar” (iperita) este un agent chimic folosit în 1917, în Primul Război Mondial. A fost utilizat atunci, în Flandra, la bătălia de la Ypres. Gazul muștar arde fața, ochii și pielea și este și a fost folosit și în Războiul Civil din Siria, început în 2011.
Clorul gazos a fost de asemenea folosit în Primul Război Mondial și, deși este mai puțin letal decât sarin sau Noviciok, poate fi extrem de eficient în confruntările urbane. Clorul a fost folosit și în războiul din Siria.
Fosgenul este incolor și este folosit în luptă ca agent sufocant. Își face efectul la temperaturi normale. Și acesta a fost folosit în Primul Război Mondial. După inhalare apare o tuse înecăcioasă și apoi, în funcție de doză, edemul pulmonar. E un gaz letal, oamenii pot muri chiar și în câteva minute dacă au inhalat o cantitate mai mare.
Foarte periculoși sunt și agenți neurotoxici. Aceștia atacă sistemul nervos, bulversând mecanismele prin care nervii transmit mesaje către organe. Pot fi sub formă de lichid, pudră sau aerosoli, iar moartea poate surveni în câteva minute.
URSS avea un complex industrial, pe malul fluviului Volga, numit Șihanî. Practic un ”oraș închis” unde puteau intra doar oamenii care lucrau acolo sau care aveau autorizații speciale. În complex existau fabrici și laboratoare și de fabrici care produceau cea mai mare parte a arsenalului militar chimic sovietic. Tot acolo a început și producerea unui compus experimental pe atunci: Noviciok.
Oficial, producția de arme chimice a încetat în 1987 în URSS, când la conducere era Mihail Gorbaciov.