NEWS

Menopauza – de la experiență personală la o realitate medicală, profesională și economică pe care nu ne mai permitem să o ignorăm

Menopauza - de la experiență personală la o realitate medicală profesională și economică pe care nu ne mai permitem să o ignorăm
Florina Todoruț despre menopauza

Menopauza este unul dintre subiecte despre care societatea a vorbit prea mult timp în șoaptă, deși efectele se văd clar, zi de zi, reflectându-se nu doar în viața femeii, ci în întreaga societate. Ani la rând, această etapă a fost împinsă într-o zonă a intimității tăcute, tratată ca o experiență strict personală. S-a vorbit despre ea superficial, fragmentat, adesea cu jenă sau cu resemnare.

Menopauza, o realitate medicală

În realitate, menopauza este o etapă biologică profundă, cu impact asupra sănătății, echilibrului emoțional, capacității de lucru, relațiilor, stimei de sine și calității vieții. Iar atunci când această etapă este ignorată, minimalizată sau tratată insuficient, efectele ei depășesc cu mult sfera personală. Ele ajung în familie, în companii, în sistemul medical și, în cele din urmă, în economie.

Dr. Florina Todoruț, medic ginecolog cu peste 25 de ani de experiență, specializată în longevitate feminină, fondatoarea AZEENA Longevity Institute, susține de ani de zile schimbarea radicală a perspectivei.

Abordarea menopauzei nu este privită doar prin lentila simptomelor, ci și prin lentila valorii umane, a sănătății pe termen lung și a impactului social, deoarece multe femei traversează peri-menopauza și menopauza exact în perioada în care se află la vârful maturității profesionale. Sunt anii în care au experiență, claritate, putere de decizie, autoritate și capacitatea de a conduce. Sunt ani de contribuție majoră, nu doar pentru familie, ci și pentru echipe, instituții, companii și comunități.

Trebuie foarte bine înțeleasă și acceptată această etapă a vieții femeii pentru a putea fi susținute. Tocmai în această perioadă, multe femei încep să se confrunte cu insomnie, oboseală persistentă, dificultăți de concentrare, anxietate, fluctuații emoționale, bufeuri, scăderea toleranței la stres, simptome genito-urinare, scăderea libidoului sau alte forme de disconfort care le afectează funcționarea zilnică. Este vorba despre energie pierdută, încredere afectată, oportunități amânate, randament diminuat și, uneori, despre retragerea treptată a unor femei extrem de valoroase din zonele în care ar fi putut avea cel mai mare impact”, explică dr. Florina Todoruț.

Aceasta este partea despre care încă se vorbește prea puțin în România și nu numai. Când sănătatea femeii în această etapă nu este înțeleasă și susținută, costul nu este plătit doar de femeie. Îl plătesc și organizațiile care pierd oameni experimentați.

Îl plătește și sistemul medical, care ajunge să gestioneze tardiv consecințe ce puteau fi prevenite sau ameliorate. Îl plătește și societatea, prin reducerea participării, a productivității și a calității vieții unei categorii de femei care au încă enorm de oferit.

Ca medic și ca fondator al unui institut de longevitate, cred profund că menopauza trebuie scoasă din zona disconfortului tolerat și adusă în zona medicinei serioase, integrate, personalizate. Medicina modernă are responsabilitatea de a înțelege mai bine această etapă și de a construi răspunsuri mai bune”, completează dr. Todoruț.

A aborda corect menopauza înseamnă privirea femeii în ansamblu: relația dintre hormoni, somn, metabolism, sănătatea cardiovasculară, densitatea osoasă, funcția cognitivă, viața intimă, compoziția corporală și echilibrul psihologic. Este necesară o evaluare atentă, educație, prevenție, personalizare, monitorizare și abordarea medicală care nu fragmentează femeia în organe și simptome, ci o vede ca pe un sistem viu, complex.

Dar responsabilitatea nu aparține doar medicinei. Și mediul profesional trebuie să evolueze. În multe companii, menopauza rămâne încă un subiect absent. Se vorbește despre leadership feminin, despre retenția talentului, despre diversitate și performanță, dar se ignoră o etapă biologică ce poate influența major exact acea populație de femei aflate în poziții-cheie.

Un leadership matur nu evită aceste realități, ci le înțelege și creează contexte mai inteligente: mai multă flexibilitate, mai multă educație pentru manageri, mai puțină stigmatizare și mai multă normalitate.

Susținerea sănătății femeii înseamnă nu doar confortul ei imediat, ci și capacitatea ei de a rămâne prezentă, performantă, creativă și implicată într-o etapă extrem de valoroasă a vieții.

Consider că această conversație este esențială și pentru felul în care definim longevitatea feminină. Longevitatea înseamnă a păstra funcția, vitalitatea, autonomia, claritatea mintală, sănătatea intimă, demnitatea existenței, o viață activă și sănătoasă pentru cât mai mult timp.

În cazul femeii, menopauza este una dintre marile intersecții biologice care pot influența decisiv drumul către o longevitate sănătoasă sau, dimpotrivă, către ani trăiți cu oboseală, inflamație, fragilitate și dezechilibru. Felul în care alegem să vorbim despre menopauză spune multe despre nivelul nostru real de maturitate, ca sistem medical, ca mediu profesional și ca societate”, concluzionează dr. Florina Todoruț.

Dacă menopauza va fi recunoscută ca o temă majoră de sănătate, de prevenție, de calitate a vieții și de responsabilitate colectivă, are de câștigat întreaga societate, pe termen lung.