Cel mai bogat sat din România. Certeze, situat în județul Satu Mare, este localitatea cea mai înstărită din țara noastră. Acesta dispune de toate facilitățile necesare pentru un trai decent, dar duce lipsă de locuitori, pentru că majoritatea acestora au ales să plece la muncă în Spania, Italia, Franța sau Marea Britanie.
Cei care au plecat la muncă în străinătate investesc și în satul din care au plecat, Certeze. Casele sunt mari, luxoase, unele chiar și cu trei etaje
„Arhitectura localității impresionează prin detalii complexe, inclusiv uși sculptate din lemn, balcoane impunătoare, ferestre moderne și garduri elegante din fier forjat”, notează stiridecluj.ro, potrivit romaniatv.net.
Presa din Germania a aflat despre existența satului din județul Satu Mare, așa că a fost realizat și un documentar.
„O legendă fascinantă înconjoară ul Certeze. Un articol inspirat dintr-un documentar prezentat de Deutsche Welle povestește despre un localnic și fiul său care au lucrat în construcții în Franța, simțind mereu dorul căminului. Cu toate acestea, s-au confruntat cu provocarea de a menține un nivel de trai decent, având în vedere discrepanțele salariale dintre Europa și România.
În trecut, se spunea că oamenii din Certeze mergeau pe cele mai dificile șantiere din străinătate pentru a aduna fonduri și a-și construi casele mult visate. Legendele mai susțineau că unii dintre ei au prosperat prin vânzarea de ziare în metroul din Paris sau lucrând la construcția celor mai înalte clădiri din Franța. Toate aceste eforturi erau dedicate construirii unor case impresionante în acest pitoresc colț de țară”, scrie sursa citată.
Un bărbat din Certeze a plecat de tânăr, de jos, ca muncitor, iar acum, la 32 de ani, are o companie care angajează alți oșeni la Paris. Deși anul trecut a jurat că nu se vine în vacanță acasă cu Ferrari-ul pentru că și-a distrus pe drumurile noastre jantele „de 20.000 euro”, nu s-a ținut de promisiune.
Răutăcioșii din sat au râs de el că are mașina veche, dar Patrick avea pregătită o mutare care să-i lase pe toți cu gura cascată. Amenajarea unui complex sportiv în Certeze, în care să joace fotbal când se întoarce în concediu, cu prietenii”, a fost descrierea unui locuitor înstărit din Certeze