LIFESTYLE

Cele mai bune și proaste poziții de somn. Efecte asupra sănătății

Cele mai bune și proaste poziții de somn. Efecte asupra sănătății
Sursă foto: Pixabay

Oamenii de știință oferă detalii despre care sunt cele mai bune și proaste poziții de somn. Chiar dacă pare un detaliu lipsit de importanță, felul în care adormim e foarte important pentru sănătatea noastră.

Cele mai bune și proaste poziții de somn

Majoritatea oamenilor își schimbă poziția în timpul somnului, iar pentru tinerii sănătoși, poziția de dormit nu este esențială. Totuși, pe măsură ce înaintăm în vârstă, ea poate deveni mai relevantă. În plus, nu există o „poziție perfectă” universal valabilă, pentru că intră în joc mulți factori: vârsta, greutatea, mediul în care dormim, iar fiecare poziție are avantaje și dezavantaje.

Cu toate acestea, unele poziții par să încline mai mult balanța spre beneficii decât altele. Știința ne spune care este cea mai bună poziție de dormit.

Dormitul pe spate, cu brațele încrucișate

Din păcate, aceasta ar fi una dintre cele mai puțin benefice poziții de somn. Dormitul pe spate are câteva neajunsuri. În primul rând, favorizează sforăitul, deoarece gravitația trage limba și țesuturile moi spre gât. În plus, poate crește riscul de apnee în somn, o afecțiune care afectează calitatea somnului și poate duce la complicații de sănătate pe termen lung, scrie IFL Science.

Pe de altă parte, dormitul pe spate are și unele avantaje. Ajută la menținerea unei poziții corecte a coloanei vertebrale, atât timp cât ai o saltea și o pernă potrivite, și poate ameliora simptomele de reflux gastric dacă dormi cu capul ușor ridicat. Iar dacă te preocupă aspectul fizic, această poziție nu favorizează apariția ridurilor.

Pentru bebeluși, dormitul pe spate este chiar recomandat: din cauza capului mai mare și a căilor respiratorii mai înguste, această poziție reduce riscul de sufocare și sindromul morții subite a sugarului (SIDS).

Cât de bun este dormitul pe o parte

Totuși, majoritatea oamenilor dorm pe o parte, ceea ce este, în general, un lucru bun. Potrivit New York Post, această poziție reduce sforăitul, îmbunătățește calitatea somnului și scade riscul de apnee în somn.

Dormitul pe partea stângă pare să aibă beneficii suplimentare: gravitația ajută digestia, facilitând trecerea reziduurilor prin colonul ascendent, transversal și descendent, până la ieșirea finală.

Cercetările efectuate pe rozătoare sugerează că dormitul pe o parte ar putea ajuta și creierul, contribuind la eliminarea deșeurilor interstițiale, ceea ce ar putea reduce riscul de Alzheimer sau Parkinson.

Dezavantajele dormitului pe o parte sunt mai degrabă de natură mecanică: presiunea constantă poate provoca dureri de umăr sau de spate și poate tensiona articulația maxilarului.

Dormitul pe burtă, o poziție rară

La fel ca dormitul pe o parte, poate reduce sforăitul și apneea, dar gravitația nu ajută deloc. Greutatea corpului apasă pe trunchi, ceea ce comprimă coloana și poate duce la dureri de spate sau gât.

Așa cum s-a spus deja, cea mai bună poziție de somn este una adaptată nevoilor și corpului tău. Dacă vrei să-ți schimbi poziția, se poate: există metode și resurse care te pot ajuta să înveți să dormi altfel.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele