Atunci când vine vorba de achiziția de autoturisme, cele mai cumpărate mașini în România sunt unele accesibile atât la achiziție, cât și din perspectiva costurilor de întreținere. Deloc surprinzător în acest context, 7 din 10 autoturisme înmatriculate anul trecut în România sunt second-hand.
Potrivit datelor DRPCIV, citate de analiza unui marketplace auto din România transmisă către ProMotor.ro, cea mai înmatriculată marcă auto din România este Volkswagen, iar SUV-urile sunt preferate în special de bucureșteni.
Platforma de vânzări auto susține că analiza ia în calcul înmatriculările auto la nivel național. Potrivit acesteia, din totalul de 548.612 mașini înmatriculate în anul 2025, 71,47% dintre acestea sunt mașini rulate, restul de 28,53% fiind autoturisme noi.
Analiza mai arată că bugetele limitate, costurile tot mai mari de întreținere, inflația și incertitudinile economice determină românii să caute mașini deja depreciate, dar încă fiabile. Astfel, mașinile Volkswagen, Dacia și BMW sunt cele mai căutate de șoferii din România.
Din perspectiva mărcilor, Volkswagen conduce detașat clasamentul. Potrivit analizei, una din patru mașini înmatriculate în România este un Volkswagen. Iată cum arată top 10 cele mai populare mărci auto din România:
În ceea ce privește tipul de motorizare, sunt preferate autoturismele diesel. Clasificarea, defalcată pe tipul de motorizare, arată astfel:
Segmentul de EV-uri continuă să crească, iar datele DRPCIV arată o competiție tot mai clară între Tesla și BYD. În 2025, interesul pentru mașini electrice a crescut, dar ele încă nu sunt alegerea principală.
Potrivit datelor din analiză, au fost 13.191 înmatriculări de electrice dintr-un total de 548.612, ceea ce înseamnă aproximativ 2,40% din piață.