Christina Applegate, simpatica blondă care a interpretat rolul lui Kelly din serialul american de mare succes „Familia Bundy, este distrusă fizic de scleroza în plăci cu care a fost diagnosticată în 2021, însă psihic continuă să fie jovială, bine dispusă, încercând din răsputeri să nu se lase doborâtă de cumplita patologie.
Zâmbetul de pe chipul actriței de 50 de ani este cu atât mai prețios dacă stăm să ne gândim că este „desenat” pe chipul unui organism greu încercat din punctul de vedere al sănătății. În 2008 a fost diagnosticată cu cancer la sân și a suferit o dublă masectomie, în 2017, și-a scos ovarele și trompele uterine, iar totul a culminat, iată, cu diagnosticul de anul trecut. Kilogramele în plus, o consecință a tuturor acestor patologii, au acoperit trupul altădată perfect cu un surplus de 18 kilograme, care astăzi se mișcă susținut de un baston.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Lucruri mai puțin cunoscute despre Puerto Rico, insula descoperită pe 19 noiembrie 1493, care a dat lumii ”pina colada”
Multă vreme, Christina Applegate a preferat să se afișeze cât mai puțin în spațiul public, singurul lucru pe care și l-a dorit cu adevărat a fost să termine filmările pentru ultimul sezon din „Dead To Me”, o producție Netflix din a căreia distribuție face parte.
În urmă cu doar câteva zile, blonda și-a făcut apariția, în baston, la evenimentul organizat în cinstea ei, în ziua în care a primit steaua pe bulevardul Walk of Fame, din Hollywood. Ajutată să meargă chiar de către Katey Sagal (68 de ani), cea care a interpretat-o pe Peggy, mama ei din show-ul american de succes „Familia Bundy”, Christina Applegate a ținut fruntea sus, a încercat să rupă două trei glume, dar a și plâns puternic și real.
„Vă iubesc atât de mult. Familia mea care este azi alături de mine, sunteți totul pentru mine. Îmi place că am început cu voi și am terminat cu voi. Sunteți iubirile mele. Cea mai importantă persoană din această lume este fiica mea. Sunt binecuvântată în fiecare zi, că mă pot trezi și te pot duce la școală. Îți mulțumesc că ai fost alături de mine în toate aceste momente.”, a spus artista cu o avere estimată la 25 de milioane de dolari.
Selma Blair, actrița pe care publicul din întreaga lume a cunoscut-o din perspectiva rolurilor interpretate în pelicule precum “Cruel intentions”, “The swetest thing”, “Hellboy”, “Legaly blonde”, este exemplul de om care a acceptat suferința aceasta ca pe o parte integrantă din viața ei, a scris o carte, a făcut multiple campanii pe subiect și, mai important decât atât, a reușit să învingă scleroza în plăci. În urmă cu foarte puțin timp, toată lumea a rămas uimită să o vadă pe Selma Blair participând la show-ul TV, „Dansez pentru tine”.
View this post on Instagram
Ce-și dorește Selma Blair să transmită este faptul că oamenii care sunt diagnosticați cu scleroză în plăci nu devin invizibili odată cu diagnosticul, din contră devin din ce în ce mai vizibili.

” Când fiul meu Arthur avea vreo trei ani și jumătate, am făcut o excursie la Palm Springs. În mașină, picioarele mele au început să tremure incontrolabil. Nu puteam face nimic ca să o opresc. Mi-era frică să conduc, așa că m-am oprit și i-am spus lui Arthur că sunt bine, am nevoie doar de un minut. M-am întors pe autostradă și am condus cinci mile înainte de a fi nevoit să cobor din nou. Ne-a luat ore întregi să mergem doar câteva mile. Sosirea la hotelul nostru a simțit că am ajuns la vârful Muntelui Everest. Când am ajuns în sfârșit, practic am căzut din mașină. I-am spus portarului: „Trebuie să mă ajuți. Ceva este în neregulă.” În toate actele mele medicale, în timp ce am săpat în simptomele depresive și alcoolism, căutând o legătură, nu am căutat niciodată tulburările de mișcare. Era de neconceput. În următorii trei ani, au fost din ce în ce mai multe episoade ca acesta. Simptomele s-au agravat. Am văzut fiecare doctor sub soare. Au dat vina pe hormoni, depresie, anxietate, epuizare, malnutriție, natura mea „neurastenică”. Un doctor a mers până acolo încât mi-a spus că m-ar putea simți mai bine dacă aș avea un iubit. Prin toate simptomele, toate vizitele, nu am făcut niciodată un RMN. Singurul medic care menționa scleroza multiplă (SM) ca posibilitate a fost oftalmologul meu, care m-a văzut pentru dureri de ochi când aveam 22 de ani. Acum văd că majoritatea acelor doctori, oricât de bine intenționați erau, au crezut că boala era, mai mult, în capul meu.”, povestea actrița în cadrul unui interviu din lunga serie pe care a făcut-o în această luptă de conștientizare.
A trecut printr-un transplant de celule stem, chimioterapie, dureri atroce și dizabilitate fizică, însă nu și-a pierdut speranța. Pentru ea și pentru fiul ei, Arthur, actrița de 49 de ani luptă în continuare și speră să-și refacă sistemul imunitar. Deși în prezent scleroza multiplă este considerată o boală incurabilă, Selma nu a abandonat bătălia, iar medicii i-au dat o veste bună: boala a intrat în remisie.
„Pronosticul meu este grozav. Sunt în remisie. Transplantul de celule stem m-a băgat în remisie. A fost nevoie de un an de la transplant pentru ca inflamația din corp și leziunile să dea înapoi. Mi-a fost teamă să vorbesc despre asta, pentru că am simțit că ar trebui să fiu mai vindecată. Am acumulat mult bagaj în creierul meu, care trebuie încă sortat, așa că mi-a trebuit un minut să accept asta”, a dezvăluit Selma Blair, conform pagesix.com.