NEWS

Cine are obligația să înregistreze contractele de închiriere la Fisc. Sunt vizate persoanele fizice care încasează bani sau prestații în natură

Cine are obligația să înregistreze contractele de închiriere la Fisc. Sunt vizate persoanele fizice care încasează bani sau prestații în natură
Sursa foto: www.stiridecluj.ro

Începând cu 1 ianurie 2023, persoanele fizice care închiriază imobile pentru mai mult de 30 de zile sunt obligate să declare contractele la ANAF. Așadar, cine are obligația să înregistreze contractele de închiriere la Fisc?

Măsura nu îi vizează și pe cei care închriază camere în scop turistic, nici pe aceia care își dau terenurile în arendă, aceștia plătind alte taxe și impozite.

Obligația să înregistreze contractele de închiriere la Fisc revine proprietarilor

Obligația de a înregistra contractele de închiriere la ANAF vizează persoanele fizice care își închiriază imobilele pe o perioadă mai mare de 30 de zile.  Această obligație a mai fost prezentă în legislație, apoi a fost eliminată, iar de la 1 ianuarie anul acesta a fost reintrodusă.

„Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare şi cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, au obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent”, se arată în Codul Fiscal.

Sume de bani sau prestații în natură

Codul Fiscal definește veniturile din cedarea folosinței drept sume de bani, dar și prestațiile în natură. Deci, chiar dacă proprietarul unei locuințe sau a unui spațiu comercial nu încasează bani, ci anumite bunuri sau prestări de servicii, tot este obligat să-și declare contractul și să plătească taxe și impozite conform legii.

„Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt veniturile, în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente”, mai scrie în Codul fiscal.

Persoanele juridice au alt regim de taxare

ANAF a reintrodus această măsură, de înregistrare a contractelor de închriere pentru a scoate la suprafață veniturile din chirii. Astfel, din datele colectate, inspectorii fiscali au constatat că persoanele fizice care închiriază nu obișnuiescă să-și declare veniturile și nici să plătească impozite. În schimb, firmele care închiriază spații nu se regăsesc în acest context.

Drept urmare, persoanele juridice care obțin venituri din închirierea unor imobile nu sunt obligate să declare acest lucru la Fisc. Acesata deoarece sunt supuse altor reguli prevăzute în legislația fiscală. În cazul acestora, vorbim de bunurile din patrimoniul persoanei juridice pe care le închiriază.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele