Cine este Ligia Deca, noul ministru al Educației. Fostul consilier prezidențial a depus luni seară, 3 octombrie, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură ca ministru al Educației, la numai câteva ore după ce a fost propusă de PNL. Deca îl înlocuiește pe Sorin Cîmpeanu, care a demisionat după acuzațiile de plagiat.
Ligia Deca este lector universitar la SNSPA de doar 8 luni, din februarie 2022, potrivit informațiilor publicate pe contul său de LinkedIn. Anterior, a mai deținut poziții de cadru didactic asociat la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și la SNSPA (2019-2021), conform unei prezentări de pe site-ul președinției.
Consilier al lui Klaus Iohannis încă din primul mandat al președintelui, Deca a coordonat proiectul România educată, criticat pentru ambiguitatea soluțiilor propuse. A fost numită în funcția de consilier pe educație al lui Iohannis în iunie 2015, iar pe 23 decembrie 2019 a fost numită în funcția de consilier prezidențial, din poziția de cercetător în științe politice la Universitatea din Luxemburg.
Este doctor în științe politice, titlu acordat în 2016 de către Universitatea din Luxemburg, și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College. În perioada 2010-2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna.
În perioada 2012-2015 a fost expert în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), iar în perioada 2017-2020 a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România, potrivit administrației prezidențiale.
În 2008-2010 a fost președintele Uniunii Studenților din Europa și în 2006 – 2007 a condus Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
Deca deține un master în management maritim și portuar, diplomă obținută în 2008 la Facultatea de Navigație și Transport Naval, Universitatea Maritimă Constanța, facultate pe care a absolvit-o în 2006 obținând diploma de inginer diplomat în inginerie navală și navigație.
În 2016 și-a finalizat doctoratul la Universitatea din Luxemburg, fiind doctor în științe politice. Este și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College.
În 2001 a absolvit Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța.