În timp ce sudul României se află sub cod roșu de caniculă, în această seară intră în vigoare un cod galben ANM de furtuni şi ploi torenţiale în mai bine de jumătate din țară! Mai jos puteți vedea harta zonelor afectate de fenomenele meteo extreme care se vor produce până miercuri dimineața.
Autoritatea Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți, 25 iulie, o avertizare cod galben de furtuni și vijelii, valabilă în mai multe zone ale țării.
Astfel, conform meteorologilor, de marți, începând cu ora 17:00, până miercuri, la ora 10:00, local în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h și izolat peste 80 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp).

De asemenea, meteorologii mai spun că astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului. Miercuri, intensificări ale vântului și fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala în majoritatea regiunilor.
Vor fi diferenţe de 16 grade Celsius de la o zi la alta, după canicula din aceste zile cu 42 de grade, iar marți și miercuri vor fi cele mai fierbinţi două zile din acest an de până acum. Pentru prima dată, meteorologii au emis nu unul, ci două coduri roşii de caniculă, iar Capitala este afectată de ambele avertizări.
„Avem cod portocaliu pentru jumătate din țară și cod roșu pentru câteva județe din sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, inclusiv Capitala este vizată de cod roșu. Cod roșu urmează să avem și miercuri pentru partea de sud-est, din nou Capitala, două zile în care în Capitală vom avea temperatură în jurul a 40 de grade, așadar disconfort termic deosebit de accentuat în aceste județe avertizate în cod roșu”, a atenţionat Mihai Huştiu, meteorolog ANM, marţi, la Antena 3 CNN.
De miercuri, însă, lucrurile se vor schimba în cea mai mare parte a ţării.
O masă de aer rece coboară acum dinspre Europa Centrală, iar asta va aduce temperaturi mai scăzute şi în ţara noastră, ajungând ca joi, de exemplu, să avem cu până la 15 grade mai puţin faţă de ziua de marţi. De asemenea, dacă miercuri vom avea 40 de grade în termometre, joi vor fi numai 24 de grade, mai arată prognoza meteo.
„Tot acest proces al schimbării masei de aer se va realiza prin furtuni intense pe alocuri, ne așteptăm din nou la rafale de vânt, vijelii puternice. În partea de nord-vest, am instituit un cod galben pentru fenomene asociate instabilității. De acolo încep aceste fenomene progresiv și cuprind treptat întreaga țară, dar la noapte zona vizată de instabilitate este cea de nord-vest, unde ne așteptăm la rafale de vânt de 70-80 de km pe oră, la vijelii puternice, grindină și cantităţi mari de apă în intervale scurte de timp”, mai spune meteorologul Mihai Huştiu.