WORLD

Conflictul Israel–Iran se intensifică. SUA mobilizează zeci de avioane pentru sprijin aerian

Conflictul IsraelIran se intensifică. SUA mobilizează zeci de avioane pentru sprijin aerian
Sursa foto: X

Statele Unite au început o desfășurare masivă de avioane cisternă peste Atlantic, în timp ce Israelul continuă atacurile asupra Iranului pentru a patra noapte consecutiv. Bilanțul victimelor crește, iar tensiunile riscă să ducă la o confruntare regională de amploare. Așadar, conflictul Israel–Iran se intensifică, iar SUA mobilizează zeci de avioane pentru sprijin aerian.

Zeci de avioane cisternă plecate din SUA

Potrivit presei din Israel, Forțele Aeriene ale SUA desfășoară un număr fără precedent de avioane cisternă peste Oceanul Atlantic. În noaptea de duminică, peste 30 de aeronave KC-135 și KC-46 au fost detectate în deplasare spre est, plecând de la baze militare americane.

Aceste avioane cisternă sunt esențiale pentru realimentarea în aer a avioanelor de luptă, în special în misiuni pe distanțe mari. Presa israeliană notează că această desfășurare ar putea fi legată de operațiunile militare în desfășurare între Israel și Iran.

Israelul lovește pentru a patra noapte consecutiv

Noaptea trecură, Israelul a continuat atacurile asupra Iranului, vizând baze de rachete sol-sol din mai multe regiuni, inclusiv capitala Teheran, orașul Mashhad și zone din vestul țării. Potrivit armatei israeliene, acțiunile vizează neutralizarea amenințărilor aeriene.

„Acționăm împotriva acestei amenințări din spațiul nostru aerian și din spațiul aerian iranian”, a declarat pe platforma X locotenent-colonelul Nadav Shoshani, purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Bilanțul victimelor crește rapid

În Iran, Ministerul Sănătății a anunțat că cel puțin 224 de persoane au murit, iar peste 1.000 au fost rănite de la începutul atacurilor israeliene, vineri. Duminică, un atac a lovit un bloc de locuințe în centrul Teheranului, provocând cel puțin cinci morți.

Pe partea israeliană, bilanțul atacurilor iraniene a ajuns la 13 morți și 380 de răniți, potrivit poliției și serviciilor de urgență.

Iranul își transformă infrastructura civilă în adăposturi

Autoritățile iraniene au anunțat că moscheile, stațiile de metrou și școlile vor fi folosite ca adăposturi antiaeriene. De asemenea, șeful serviciilor secrete ale Gărzilor Revoluției a fost declarat mort, după ce vineri au fost uciși doi oficiali de rang înalt și nouă oameni de știință implicați în programul nuclear.

Potrivit presei iraniene, în capitală au fost vizate zeci de obiective militare, inclusiv instalații nucleare și depozite de combustibil.

Luptele afectează și Siria

Conflictul a atins și teritoriul Siriei, unde zeci de rachete au fost observate pe cer în ultimele zile, relatează ProTV. Unele au fost interceptate, altele au explodat în diferite regiuni. O femeie a fost ucisă în vestul Siriei, după ce o dronă, probabil iraniană, a căzut într-o zonă civilă, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele