Cel puţin cinci persoane au fost ucise în cursul nopţii de miercuri spre joi la Kiev şi o alta în regiunea sa în timpul bombardamentelor ruseşti, au indicat joi dimineaţă autorităţile locale, notează AFP.
„Cinci persoane au fost ucise de inamic. Alte 23 de persoane au fost rănite” în timpul atacului nocturn, a precizat administraţia militară a Kievului pe Telegram. În districtul Brovarî, în împrejurimile Kievului, o persoană a fost de asemenea ucisă, potrivit şefului administraţiei locale, Timur Tkacenko, citat de Agerpres.
„La ora 03:20, au fost semnalate consecinţe ale atacului inamic în peste 12 locuri din districtele Darniţki, Sviatoşinski şi Solomianka ale oraşului. Clădiri de locuinţe, o instituţie medicală şi o instituţie de învăţământ au fost avariate. Incendii au izbucnit în depozite care acoperă o suprafaţă importantă”, a precizat, de asemenea, administraţia militară în mesajul său.
Mai devreme în timpul nopţii, autorităţile anunţaseră un prim bilanţ de două femei decedate.
„În districtul Solomianka, etajele superioare ale unei clădiri rezidenţiale cu nouă etaje s-au prăbuşit şi a izbucnit un incendiu. La o altă adresă, oameni sunt blocaţi într-o clădire rezidenţială”, a precizat la rândul său adăugat primarul Kievului, Vitali Kliciko.
Pe de altă parte, forţele aeriene ucrainene au anunţat în timpul nopţii că mai multe rachete au pătruns în spaţiul aerian al ţării prin nord şi nord-est, în regiunile Poltava şi Harkov.
La peste patru ani de la începerea invaziei Rusiei în Ucraina, atacurile aeriene s-au intensificat de ambele părţi ale frontului, făcând un număr tot mai mare de victime civile.
Autorităţile din ambele ţări se acuză reciproc că vizează în mod deliberat civilii.