WORLD

Consiliul ONU acuză Rusia că a provocat o „criză alimentară globală” după ce a invadat „grânarul Europei”

Consiliul ONU acuză Rusia că a provocat o criză alimentară globală după ce a invadat grânarul Europei
sursa foto: Arhiva

Rusia a fost acuzată la Consiliul ONU că a provocat o „criză alimentară globală”, asta după după ce a declanşat războiul împotriva Ucrainei, care este considerat „grânarul Europei”. De asemenea, și Rusia este un mare exportator de cereale, însă din cauza sancțiunilor nu va putea să-și livreze mărfurile.

Consiliul ONU acuză Rusia că a provocat o „criză alimentară globală” după ce a invadat „grânarul Europei”

Rusia a fost acuzată, marţi, la Consiliul ONU, că a provocat o „criză alimentară mondială” şi chiar că a pus oamenii în pericol de „foamete” prin declanșarea unui război împotriva Ucrainei, „grânarul Europei”, relatează Lefigaro.

„Vladimir Putin a început acest război. El a creat această criză alimentară globală. Şi el este cel care îi poate pune capăt”, a anunțat numărul doi al diplomaţiei americane, Wendy Sherman, în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Securitate dedicată situaţiei umanitare din Ucraina.

Putin, considerat responsabil pentru invazie și criza ce va urma

Doar Rusia şi preşedintele Putin sunt responsabili pentru că acest război împotriva Ucrainei şi pentru consecinţele acestuia asupra securităţii alimentare mondiale, a mai spus adjunctul secretarului de stat.

Invitată în Consiliul de Securitate, secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, Joyce Msuya, din Tanzania, a avertizat că acest conflict „ameninţă să înrăutăţească situaţia pentru cele mai mari crize umanitare de pe planetă, cum ar fi în Afganistan, Yemen şi Cornul Africii”.

„Aceste ţări luptă deja împotriva insecurităţii alimentare, a fragilităţii economiilor lor, a creşterii preţurilor la alimente, combustibili şi îngrăşăminte care vor afecta grav sezoanele actuale şi cele care vor veni”, a avertizat ea.

Directorul Programului Alimentar Mondial (WFP), David Beasley, a afirmat că Ucraina şi Rusia sunt „producători importanţi” de cereale, reprezentând „30% din exporturile mondiale de grâu, 20% din porumb şi 75%-80% din uleiul de seminţe din floarea soarelui”.

Aproximativ „50% din cerealele pe care le cumpărăm provin din Ucraina şi hrăneam 125 de milioane de oameni” înainte de război, a subliniat David Beasley.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele