PAPARAZZI

Cristian Lazăr, CEO Green Ambalaje: „Noi pe domeniul de inovație suntem foarte avansați. Avem o întreagă stație de sortare robotizată complet” | VIDEO

Cristian Lazăr CEO Green Ambalaje Noi pe domeniul de inovație suntem foarte avansați. Avem o întreagă stație de sortare robotizată complet | VIDEO

Green Ambalaje este în momentul de față liderul pieței românești în domeniul waste management, iar totul se datorează în mare parte fondatorului companiei, Cristian Lazăr, care a gândit de la început proiectul său în termeni de inovare și dezvoltare, ajungând de-a lungul anilor să recicleze sute de mii de tone de deșeuri implementând o soluție reală și adaptată la nivelul României.

Green Ambalaje, efortul unui singur om

Cristian Lazăr a fondat la începutul anului 2019 Green Ambalaje, companie care a ajuns în scurt timp cel mai important jucător de pe piața waste management din România, iar planurile directorului general nu s-au schimbat pentru business-ul său. Compania continuă să promoveze principalul său obiectiv propus încă de la început: dezvoltarea unei soluții reale de reciclare a deșeurilor din România și de valorificare a acestora, pentru a fi reintroduse în circuit, lucru care i-a și reușit prin cantitatea uriașă de deșeuri reciclată deja până acum.

„Suntem o companie care are 14 centre autorizate regionale și suntem prezenți în fiecare județ din România. Dispunem de o flotă de 40 de camioane pe care noi vrem le schimbăm full electric până la sfârșitul anului 2025. În grupul nostru de firme sunt peste 2000 de angajați, 500 de angajați numai la compania care se ocupă de waste management. Facem tot traseul deșeurilor, de la colectare, tratare, sortare, valorificare și inclusiv reciclare a deșeurilor”, a explicat Cristian Lazăr în cadrul unui eveniment care a avut loc miercuri, 13 iulie, prin care Green Ambalaje a achiziționat primele sale mașini electrice pentru flota de camioane, urmând ca în următorii ani toate mașinile să fie doar full electric.

Mai mult, compania se bucură de un nivel ridicat de inovare, beneficiind chiar de o stație de reciclare complet automatizată, care funcționează 24 de ore din 24, fără suport uman.

„Principiul Economiei circulare stă la baza întregii activități a Green Ambalaje. Rețeaua Green Ambalaje este astăzi una cu acoperire națională, având clienți din toate domeniile de activitate. Fie că vorbim despre transport, sortare, reciclare sau de producția de noi materiale, întregul proces este unul performant, cu un impact cât mai mic asupra mediului, cu echipamente de sortare optice de ultimă generație, complet automatizate și cu un flux complet de reciclare și producție de nou produse.

Prin procesul de reciclare realizat de Green Ambalaje, deșeurile devin materii prime pentru noile materiale produse în fabrica de la Făgăraș. Vom continua procesul de modernizare și extindere în următorii ani, continuând să oferim o soluție pentru țara noastră în domeniul protejării mediului și reciclării deșeurilor”, explica directorul general la începutul acestui an, când vorbea despre proiectul său de suflet.

Cine este Cristian Lazăr?

În cadrul conferinței de presă, Andrei Grădinariu, director general al companiei Grădinariu Import Export, a vorbit în câteva cuvinte despre Cristian Lazăr și despre pasiunea acestuia pentru reciclare și waste management.

„Îl cunosc pe Cristi de câțiva ani și îi mulțumesc pentru încredere. Relația noastră ține foarte mult de energie. Lucrăm ușor și ăsta e cel mai important lucru. Îmi amintesc de o situație cu Cristi și poate el nu-și mai amintește.

Am avut o solicitare de la un Consiliu Județean pentru linii de sortare. Noi nu ne ocupăm cu așa ceva. M-am ambiționat. Am sunat în toată țara, nu m-a ajutat nimeni. Am pus mâna pe telefon și 2 ore Cristi a stat cu mine, dacă nu mă înșel mi-a trimis și desenele. Și am am. Eu nu știam nimic, ca unui copil i-a explicat și reușit să facem un plan pentru o stație de sortare dintr-un județ mare, asta din plăcere, din plăcerea lui. Nu-l ajuta cu absolut nimic. Nu ieșea cu nimic din câștig, nu se ocupă cu așa ceva. Exploatează stații sortare, dar nu le vinde. Asta arată multă pasiune și proiectul ăsta e aici datorită pasiunii lui Cristi”, a explicat Andrei Grădinariu, director general al companiei Grădinariu Import Export și apropiat al omului de afaceri Cristian Lazăr, CEO al Green Ambalaje și GreenPoint Management.

În cadrul aceluiași eveniment în care Green Ambalaje a achiziționat cinci mașini electrice Renault, Lazăr a arătat că își dorește să dezvolte brandul său continuu, investind mereu în soluții mai sustenabile.

Mai mult, compania sa are un buget de cinci milioane de euro ca până în 2025 să schimbe complet flota de mașini din prezent cu mașini full electric, după cum ne-a povestit și în cadrul interviului pe care îl puteți urmări mai jos.

„Am vrut și demonstrăm se poate, pentru în România momentan nu s-a pus accent pe zona de transport industrial, pe partea electrică, deși alte țări au început deja și cred e cea mai bună zonă în care a trebuit, am simțit-o noi, este zona de west management, de reciclare-colectare, pentru aici este și cea mai importantă zonă de reducere a pieței de carbon. Nu numai reciclăm, dar le și colectăm într-un mod sustenabil. Dacă ne apucăm colectăm, ne trebuie utilaje, haideți nu mai poluăm, haideți încercăm fim mai mai eco din punctul ăsta de vedere”, a explicat acesta.

Cristian Lazăr, CEO Green Ambalaje: Noi pe domeniul de inovație suntem foarte avansați

De asemenea, Mediaflux.ro a obținut un interviu cu Cristian Lazăr, care ne-a povestit mai multe lucruri atât din industria waste management, cât și din sânul companiei sale.

Vorbind despre modul în care va afecta criza energetică industria reciclării din România, Cristian Lazăr a explicat că acest lucru se simte deja în special în prețul materiei prime disponibile pe piață.

„La fel cum afectează și pe toate celelalte industrii, reciclare este un mare consumator și energofagă, adică se folosește foarte mult energie electrică, dar și gaze. Că vorbim de industria de carton, folosesc foarte mult gaz dar și industria de reciclare, plastice și alte materiale care folosesc energie electrică. Este un impact deja foarte mare, se regăsește și prețul materii prime pe care care-l regăsim pe piață”, ne-a explicat Cristian Lazăr.

Mai mult, acesta a vorbit și despre provocările reciclării, spunând că materialele compozite sunt cel mai greu de reciclat, adică cele care conțin mai multe materiale în realizarea lor.

„Materiale compozite în general sunt foarte greu de reciclat, materiale care sunt formate din mai multe materiale combinate între ele și atuncea ele ori sunt foarte dificil de reciclat, ori sunt deloc reciclabile și atunci trebuie cumva eliminate prin ardere sau valorificate energetic”, a spus CEO-ul companiei.

Cum s-ar putea îmbunătăți reciclarea în România

O altă întrebare adresată de Mediaflux a fost cum am putea îmbunătăți reciclarea în România și ce ar putea să facă statul român pentru a crește gradul de reciclare.

„E o întrebare foarte greu de răspuns, dar este foarte simplu de răspuns într-un fel pentru că România are un are un plan care trebuie să-l urmeze, un plan pe care îl urmează toate membrele UE. Există niște criterii, niște standarde și niște strategii pe care România le-a adoptat așa cum se regăsesc în directivele europene. Și atunci dacă statul ar face ceea ce ne-ar recomanda Comisia Europeană să facem și ar urma acești pași pe care din fericire în ultimii au început să se implementeze în România și să implementeze și corect, atunci da, vom putea să creștem gradul de reciclare și să ne atingem țintele pentru Comisia Europeană”, a povestit Cristian Lazăr.

Care sunt planurile Green Ambalaje pe viitor, după ce au deja o stație de sortare robotizată

Alături de mașinile electrice intrate recent în flota Green Ambalaje, compania mai deține în Ștefăneștii de Jos o stație de sortare complet automatizată, care folosește doar roboți pentru sortarea și separarea deșeurilor.

„Da, noi pe domeniul de inovație suntem foarte avansați. Stațiile de sortare și separare ale deșeurilor pe care le găsiți în România sunt stații manuale, cu oameni. Noi avem instalații complet robotizate, care nu mai folosesc personal absolut deloc, personal uman. Și atunci sunt roboți care sortează automat deșeurile de pe niște benzi transportare, care funcționează 24 din 24 și oamenii doar supervizează și verifică să nu fie blocaje de altă natură mecanică în procesul de sortare”, a punctat Cristian Lazăr.

De asemenea, acesta a mai spus și când va fi următoarea achiziție de camioane electrice pentru Green Ambalaje.

„În fiecare an se va se va retehnologiza câte un mare oraș unde suntem noi prezenți. Anul acesta sperăm să finalizăm Bucureștiul, retehnologizăm complet cu mașini electrice, urmând ca anul viitor și în ceilalți ani până în 2025 să acoperim și Cluj, Timișoara, Iași, Craiova, Constanța și alte orașe care sunt încă în dezvoltare”, a conchis CEO-ul Green Ambalaje.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele