Destinul trist al unei artiste de poveste. Cum a ajuns actrița Aristizza Romanescu să primească 100 de lei pe lună ”din mila statului”

Pe 4 iunie 1918 se stingea una dintre cele mai mari artiste pe care le-a dat neamul românesc, o legendă a teatrului românesc din secolul al XIX-lea. Cum a ajuns actrița Aristizza Romanescu să primească 100 de lei pe lună ”din mila statului”?

Înzestrată cu un imens talent, ea a jucat cu acelaşi succes roluri dintre cele mai diferite, de la comedia bufă la comedia de salon, de la melodramă la tragedie, a fost prezentă în piesele de teatru liric şi în tragedia antică, a cântat şi în vodeviluri, marea majoritate a criticilor opinând că nu a existat până în prezent o altă actriţă a teatrului românesc, oricât de iubită şi apreciată, care în 30 de ani de carieră să realizeze o activitate artistică cu atât de mult suuces, atât de întinsă şi variată.

Copilăria pe scenă și primul rol de băiețaș. Clopoțelul de argint

Aristizza Romanescu s-a născut la 24 decembrie 1854, la Craiova, fiind fiica artiştilor Constantin Dimitriadi şi Paulina Stavrescu – actori de marcă ai teatrului din Craiova.

În anul 1870, la vârsta de 16 ani, a apărut pe scenă într-un rol de băieţaş, în spectacolul „Acum 16 ani”, iar în anul 1872 va debuta şi oficial, în trupa cupletistului I. D. Ionescu. În   stagiunea   1872 – 1873  joacă  în  continuare   la   Craiova în piesele „Vicontele Letoriere”, „Smeul  nopţii”, „Crai  Nou”, sau „Baba  Hârca”. La  finele  stagiunii  pleacă  la  Iaşi,  debutând  acolo  în  „Fântâna  Blanduziei”.

În această perioadă, Aristizza intuieşte cum se interpretează un rol, cum să intre în pielea unui personaj, impresionând prin inteligenţă, sensibilitate, emotivitate, memorie de excepţie, dicţie perfectă şi un glas care a fost descris în presa vremii drept “clopoţel de argint” sau “glas de privighetoare”.

Cum a ajuns actrița Aristizza Romanescu să primească 100 de lei pe lună. Anii de glorie

Începând cu anul 1877 joacă la Societatea Dramatică din Bucureşti, întemeiată chiar de către tatăl său, iar doi ani mai târziu obţine o bursă regală la Paris, unde studiază arta dramatică cu profesorii Got, Delaunay şi Regnier, uimindu-şi îndrumătorii cu talentul său.

S-a întors, apoi, în România, în 1880, unde a început colaborarea cu Teatrul Naţional din Bucureşti, unde a devenit societară, iar mai apoi cu Teatrul Naţional din Iaşi. La Bucureşti îl va avea ca partener de scenă, între anii 1884 şi 1992, pe Grigore Manolescu, iar după moartea acestuia, în plină glorie, va juca mult alături de Nottara.

Marea artistă, care a întruchipat peste 400 de personaje, a interpretat toate genurile de roluri: comedie, melodramă, tragedie şi a cântat în vodeviluri. Viaţa ei a fost un perpetuu zbucium, pentru că alerga de la Bucureşti spre scenele de la Iaşi; a jucat şi la circul Sidoli, apoi prin vechile grădini Bucureştene, cu trupa lui I. D. Ionescu de la Union.

A devenit, apoi, în 1893, profesor de declamaţie la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti.

În anul 1903, la doar 49 de ani şi la împlinirea a 30 de ani de teatru, dezgustată fiind de condiţia artiştilor de la noi, Aristizza Romanescu şi-a anunţat retragerea de pe scenă, solicitând pensionarea, însă suma pe care o primea lunar era atât de mică, încât în anul următor a trebuit să i se acorde un ajutor de 100 de lei „din mila statului”. Situaţia ei materială a determinat-o atunci să-i îndemne pe cei mai tineri să nu urmeze niciodată o carieră artistică.

A jucat pro bono, iar marii actori au adunat fonduri pentru ea

Ea a jucat şi multe roluri pro bono, pentru a aduna fonduri pentru răniţi, inundaţii, invalizi, pentru Eminescu când era bolnav, pentru Crucea Roşie, pentru alte instituţii caritabile şi pentru realizarea bustului lui Bolintineanu.

A rămas să predea la Conservator până în anul 1914, timp de 20 de ani, împreună cu Nottara, unde a format generaţii întregi de viitori actori, nume ce au scris istoria teatrului românesc prin rolurile intepretate: Lucia Sturdza Bulandra, Maria Filotti, Maria Ventura, Olimpia Bârsan, Maria Giurgea, Constanţa Dimitriade.

După începutul Primului Război Mondial, pleacă la Iaşi unde îşi petrece ultimii ani din viaţă, şi unde marii noştri actori joacă teatru şi adună fonduri pentru a-i dona Arristizzei Romanescu, deoarece era bolnavă, avea pensie foarte mică şi nu se putea întreţine.

Aristizza Romanescu a murit la 4 iunie 1918, fiind înmormântată la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Aristizza Romanescu a fost plasată, alături de Constantin I. Nottara şi de Grigore Manolescu, în “trioul de aur” al scenei româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.