Cum a ajuns o profesoară din România în Top 50 cei mai bun profesori din lume? Luna aceasta a fost în Lisabona, pentru a participa la primul summit european dedicat excelenţei în educaţie – Global Teacher Prize Ambassador European Summit.
Gigantul Microsoft a numit-o pe Mirela Tanc cea mai eficientă profesoară din Europa Centrală și de Est, pentru modul în care folosește tehnologia modernă la predare.
Practic, această profesoară a transformat orele sale de gramatică și de literatură într-o joacă. Sau, mai bine zis, într-un joc. Global Teacher Prize este un fel de premiu Nobel pentru educație.
„Eu predau într-un mod diferit. Descopăr mereu ceea ce le place elevilor mei. La o oră de limba Latină, de exemplu, când văd că elevii sunt plictisiți și nu au chef, recurg la emoticoane.” a explicat Mirela Tanc pentru ziare.com
”Și fac o paranteză. În Lisabona, am plecat cu lucrările elevilor mei. Lucrări de care s-au minunat cu toţii și au fost sursă de inspiraţie pentru alte prezentări.
Am oferit tuturor participanţilor proiectele elevilor mei de la limba română şi latină. Adică le-am dat o mulţime de emoticoane reprezentând proverbe şi maxime despre profesori, despre şcoală sau chiar mesaje de mulţumire ale elevilor dedicate celor mai buni profesori din lume”, a mai spus profesoara.
„La începutul fiecărui an școlar, le dau copiilor mei un test. De fapt, e vorba de un formular de cunoaștere și așa aflu ce le place. Ce melodii preferate au, ce urmăresc la televizor, ce pasiuni au etc.
Și eu folosesc aceste informații în predarea mea. De exemplu, dintr-o melodie putem analiza substantive, verbe etc”, a punctat profesoara.
„Este vorba despre o predare altfel, mult mai apropiată de sufletul copiilor. Cu toate că poate nu am multe ore cu o clasă, eu ajung să îi cunosc mult mai bine decât o face dirigintele lor.
Se creează o conexiune. Elevii sunt fericiți că îi ascultă cineva, că sunt înțeleși. Apoi eu pot să „mut și munții”. Să îi învăț noțiuni mai grele, care altfel poate nici nu i-ar interesa”, spune Mirela Tanc.
„Nu am avut neapărat un model, dar m-am confruntat cu tot felul de probleme. Eu am văzut că metodele mele tradiționale nu sunt potrivite. Și atunci am conștientizat că trebuie să aflu ce le place elevilor să facă.
Și atunci am descoperit că le place să se joace foarte mult, preferă să comunice prin emoticoane, prin mesaje foarte scurte, nu le plac lucrurile foarte complicate”, a punctat profesoara.
„Limba și literatura română e materie de examen, deci nu pot să o scurtez, dar am metode ca să ajung la sufletul elevilor și abia apoi să trecem la materia propriu-zisă.
Lucrez din 2018 în acest sistem și să știți că îi conving pe elevi să citească prin intermediul jocului Minecraft. Adică pur și simplu le cer să creeze în Minecraft secvențe din carte. Și pentru asta ei trebuie să citească ca să poată să realizeze exercițiul”, explică Mirela Tanc.