Cum a devenit Calea Victoriei un loc de promenadă pentru bucureșteni
Cum a devenit Calea Victoriei un loc de promenadă pentru bucureșteni. Zona de la capătul dinspre miazănoapte a Podului Mogoșoaiei (Căii Victoriei) a devenit pentru prima oară loc de plimbare grație lui Vodă Mavrogheni.
Acesta a amenajat acolo un „complex de agrement“, ce cuprindea, potrivit propriilor sale cuvinte vădind o nedisimulată mândrie, „o înfrumuseţată zidire, un chioşc cu odăi şi cu toată podoaba sus“, dar și un „havuz unde puteau ajunge toţi locuitorii politiei de mergeau pe jos, fiind aproape şi-şi făceau priveala lor“.
Cum a devenit Calea Victoriei un loc de promenadă. Chioșcul lui Vodă
Aşa cum rezultă din inventarul materialelor obţinute în urma demolării provocate de cutremurul din 1838, în chioşcul împrejmuit cu un zid de cărămidă se intra pe o scară durată din blocuri mari de piatră.
Construcţia avea un schelet de lemn, cu un plafon din grinzi groase de stejar şi era acoperită cu şindrilă, dar şi cu un „bold de fier“, probabil o cupolă mică placată cu metal pe model otoman.
La parterul chioşcului se găsea cişmeaua alimentată printr-o conductă provenind direct de la „vistieria apelor“, o construcţie aparte, menită să asigure alimentarea cu apă limpede de izvor a întregii reţele de cişmele din Bucureşti.
După toate probabilităţile, fântâna din chioşc avea două ţevi prin care apa se scurgea într-un bazin şi era iniţial accesibilă doar invitaţilor lui Mavrogheni.
Probabil că alături fusese amenajat un „havuz mare cu şatârvan“, adică o fântână arteziană asemenea celor ce bucurau privirile sultanului şi paşalelor în cele mai rafinate reşedinţe din Ţarigrad.
În schimb, bucureştenii de rând ieşiţi la o plimbare la Şosea îşi puteau astâmpăra setea doar de la o a doua cişmea, mult mai modestă, aflată nu departe de chioşcul voievodului.
Grădina lui Mavrogheni devine obiectiv turistic
Ulterior, Mavrogheni a dispus amenajarea, la sud de chioşcul său, a unei grădini, al cărei plan l-ar fi desenat, se pare, el însuşi. A
ceasta lua forma unui pătrat cu latura de 80 de stânjeni, împărţit în 16 triunghiuri egale, prin intermediul unor alei străjuite de arbori fructiferi. Parcelele astfel create erau plantate cu lalele, garoafe şi trandafiri, în vreme ce în centrul pătratului fusese lăsat un spaţiu circular liber.
De întreţinerea complexului urmau să se ocupe zece grădinari dibaci, scutiţi de orice fel de taxe atât de Mavrogheni, cât şi de succesorii acestuia Mihail Suţu şi Alexandru Moruzi („pentru lucrul grădinei de la cişmeaua apelor ot Zoodopighi (Izvorul Tămăduirii) şi pentru paza şi curăţenia de sus şi de jos, spre podoaba şi mângâierea privelei de obşte“).
În aceste condiţii, era de aşteptat ca grădina lui Mavrogheni de „la Izvoare“ să devină grabnic „principala promenadă unde se întâlnea toată societatea elegantă“ a oraşului, dar şi un obiectiv turistic obligatoriu pentru toţi vizitatorii străini ai Bucureştilor, dintre care unii ne-au lăsat mărturii scrise cu privire la plimbarea lor la Şosea.
