Ghiță Mureșan, baschetbalistul român care a făcut istorie în America, trăiește de peste 30 de ani împreună cu toată familia în Statele Unite ale Americii, acolo unde i s-au născut și băieții, care în prezent au 23, respectiv 21 de ani.
Ghiță Mureșan, românul care deține în continuare recordul pentru cel mai înalt sportiv care a evoluat în liga americană de baschet, este moștenit la capitolul siluetă de cei doi Mureșani Juniori, George și Victor. În plus, aceștia duc mai departe și pasiunea record a părintelui lui, amândoi joacă baschet și au absolvit la Universitatea Georgetown, din Washington.
George are 2,06 metri înălțime, iar fratele lui, Victor, măsoară 2,11 metri. În perioada în care juca în NBA, tatăl lor avea o înălțime de 2,31 metri.
CITEȘTE ȘI: Miliardarul Jeff Bezos anunţă inventarea tehnologiei care permite energie solară nelimitată
Ce face Ghiță Mureșan după retragerea din activitate
Fostul sportiv a înființat Academia Giant Basketball, în Virginia, unde dă lecții tinerilor pasionați de baschet. În paralel, fostul sportiv a ocupat în trecut funcția de vicepreședinte al Federației Române de Baschet și a jucat în film, „My Giant”, alături de Billy Crystal. În anul 2022, NBA i-a dedicat un film documentar, după ce în 1996 fusese numit jucătorul cu cel mai rapid progres din liga americană de baschet.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Dieta lui Novak Djokovic. Tensimentul consideră că datorită ei a ajuns să ajuns din „pragul eșecului la campionul lumii”
Recent, Ghiță Mureșan, care a împlinit 52 de ani, a povestit într-un interviu pentru Sport.ro despre diferențele dintre situația sportului din America și ce se întâmplă în România.
„Este altă organizare. Se pune foarte mare accent pe sănătate, pe sport, pe mișcare. Copiii au mai multe oportunități să facă sport. Sunt foarte rari copiii care nu fac sport. Da, contează foarte mult (n.r. implicarea părinților), pentru că părinții sunt cei care-i duc pe copii la sport. Poate că în România se face mai multă școală, și nu e rău să se facă, dar sportul te ajută să te dezvolți, îți dă multă încredere în tine. Dacă ai un corp într-o condiție foarte bună, atunci ai mult mai multă încredere în tine. Copiii care fac sport au mult mai multă încredere în ei decât copiii care nu fac sport. E foarte mare diferența. Și poți fi foarte deștept, dar, dacă nu ai încredere în tine, nu faci nimic. Eu asta văd de când lucrez cu copiii de 17-18 ani, la Academia mea.”, a spus fostul baschetbalist, pentru publicația Sport.ro.