Cum l-a enervat Ion Iliescu pe Nicolae Ceaușescu, moment din care a fost „debarcat”. „E indisciplinat”. Scrisoarea netrimisă vreodata la Europa Liberă

Cum l-a enervat Ion Iliescu pe Nicolae Ceaușescu, moment din care a fost „debarcat”.. Despre relatia cu Nicolae Ceausescu, fostul presedinte a povestit ca a fost destul de tensionata.

Primele discutii dintre ei au fost legate de construirea Canalului Dunare – Marea Neagra, proiect pe care Iliescu nu l-a sustinut. Si mai încordate erau discutiile cu soția dictatorului, despre care fostul președinte spune că era „modestă în plan mental”.

Conflictul însă a pornit  la câteva zile după vizita din Asia, din iunie 1971, când Ion Iliescu a fost ,,eliberat“  din înalta funcţie de secretar cu propaganda al Comitetului Central.

Cum l-a enervat Ion Iliescu pe Nicolae Ceaușescu. Stenograme cu nemuțumirea dictatorului

Vizita în Asia a fost deseori evocată ca momen al disensiunii între Ceauşescu şi Ion Iliescu. După unele interpretări, atunci a fost începutul ,,disidenţei“ lui Iliescu. Iar după altele, se spune că atunci s-ar fi produs ,,iluminarea“ lui Ceauşescu că Iliescu vrea să-i ia locul.

Supoziţiile acestea se bazau pe debarcarea acestuia din urmă  din importanta funcţie de secretar cu propaganda la nivel naţional şi trimiterea sa ca secretar de judeţ.

Iliescu a relatat, de-a lungul vremii, că i-au cauzat discuţiile cu Dumitru Popa, primar general al Capitalei, ascultate în Coreea de Nord şi raportate Tovarăşului

Ce spun însă stenogramele legate de acest caz?

În relatarea impresiilor şi rezultatelor călătoriei tovarăşilor din Comitetul Executiv, Ceauşescu s-a declarat impresionat de ordinea şi disciplina chinezească. Atât de drastică încât unii conducători chinezi au fost aduşi din spital pentru  întâlnirea cu românii.

Însăşi soţia lui Mao, faimoasa  Jian Qing trecuse peste neplăcerile unei boli pentru a se achita de obligaţiile protocolare, spune el.

„Aparatul nostru este indisciplinat”

Ceauşescu povestea acestea prin comparaţie cu comportamentul echipei sale şi concluzia că „aparatul nostru este indisciplinat“.

S-a exprimat tranşant cu următoarele exemple: „Eu sunt nemulţumit de felul cum s-au purtat tovarăşii din delegaţie: au fost refractari şi n-au ajutat delegaţia.

De altfel, le-am spus, au pus mâinile în buzunar ori s-au încuiat în camere, n-au activat, n-au depus eforturi.

Sigur, tovarăşul Maurer a fost bolnav; însă să spun drept a exagerat şi el, pentru că practic nu a mers nicăieri şi aceasta a lăsat o impresie proastă. Sigur, nu este uşor, el a fost bolnav, este adevărat. Însă şi a sta închis în cameră şi să nu ieşi nicăieri, tot nu este bine. Eu mă refer la ceilalţi tovarăşi, care sunt tineri şi care trebuiau să fie preocupaţi, pentru că acolo erau multe probleme, fiecare se băga în cameră şi   aştepta să fie sculat, să fie invitat“.

„Iliescu nu a lucrat cum trebuie”

Din referirea directă la Iliescu, reiese că proaspătul șef al propagandei nu se ridicase la înălţimea exigenţelor sale.

„În ce priveşte pregătirea materialelor“, a spus  sceretarul general, „am avut cei doi consilieri, pentru că practic Iliescu nu a lucrat cum trebuie. Am avut pe cei doi consilieri – Dobrescu şi Mitea. La comunicat au lucrat Andrei şi Macovescu. Eu o spun numai aşa, pentru că va trebui să tragem învăţăminte“.

Căderea lui Iliescu văzută de fostul ministrul de Externe, Ștefan Andrei. A enervat-o pe Elena Ceaușescu

În ce priveşte decizia lui Ceauşescu de a-l coborî pe Ion Iliescu din poziţia înaltă unde-l săltase în februarie 1971, în opinia lui Ştefan Andrei, a fost un efect cumulat.

În calitate de prim-adjunct al secţiei Relaţii Externe a Comitetului Central, Andrei călătorise şi el atunci în Asia. Ceva deosebit, a mărturisit el, s-a petrecut în salonul avionului unde  trona Lenuţa Ceauşescu, încă neintrodusă în ierarhia politică dar linguşită şi curtată de ceilalţi demnitari.

Era vizibil pentru toţi că Ion Iliescu are un ascendent asupra lor, adresându-li-se Ceauşeştilor ca unor vechi cunoscuţi.

În momentul când soția lui Ceauşescu a spus că toţi aceia care-au studiat în Uniunea Sovietică rămân oamenii ruşilor, Iliescu şi-a permis o contrareplică aluzivă la fiul ei cel mare Valentin, absolvent de Oxford. „Dar cei care studiază la Londra, capitala capitalului financiar, cum a definit-o Marx?“, a zis secretarul cu propaganda.

Mai departe s-au întâmplat următoarele după relatarea lui Andrei: ,,Elena Ceauşescu, supărată: «Nu ţi-e ruşine, eşti obraznic!». A venit şi Ceauşescu. «Ce-i aicea?» Şi l-a repezit şi el pe Iliescu.

Când am sosit la Beijing, lume multă, gălăgie. Făceau cu mâna, salutând mulţimea. Mai era însă unul care şi el făcea cu mâna: Iliescu.

Când m-au chemat pe mine pentru indicaţii la comunicatul comun, îl făceau praf pe Iliescu. «Ce te-ai apucat să faci cu mâna?» – zicea Ceauşescu. Păi, nu a făcut Maurer şi te-ai apucat tu! Nici pe mine nu m-au salutat chinezii, au salutat partidul. Tu ce te-ai apucat să faci cu mâna pe-acolo?“

Înlăturat și din Consiliul Național al Apelor

Dupa anii ’80, Iliescu povesteste ca a fost in permanenta supravegheat de Securitate

„În martie 1989, am decis să întocmesc un text mai virulent de analiză, pe de o parte, a degradării vieţii şi a atmosferei apăsătoare din ţară şi, pe de altă parte, să lansez pe această cale un apel la acţiune pentru răsturnarea regimului Ceauşescu.” povestea Iliescu.

„În vremea aceea eram director la Editura Tehnica, situată în clădirea Casei Scânteii. Mă aflam sub o supraveghere strictă (telefoane ascultate, microfoane în birou şi chiar pe culoarele etajului unde lucram, iar de câţiva ani, cu filaj la vedere, urmărit permanent de două echipaje, în autoturisme Dacia, iar un al treilea îmi supraveghea casa şi îmi urmărea soţia).

La începutul anilor ’80 iniţiasem o serie de discuţii cu câteva persoane, privind căi posibile de înlăturare a lui Ceauşescu. Ne-am dat seama că regimul de supraveghere realizat de Ceauşescu, prin intermediul Securităţii, făcea imposibilă orice acţiune directă şi eficientă. Cei aflaţi în conducerea politică a României şi a PCR erau fie timoraţi, fie slugi docile ale cuplului Ceauşescu.

În primăvara anului 1984, eu am fost înlăturat din conducerea Consiliului Naţional al Apelor.”

Scrisoarea către Europa Liberă

„După acţiunea de protest a muncitorilor braşoveni, din noiembrie 1987, atmosfera în ţară s-a degradat şi mai mult, iar starea de nemulţumire a populaţiei se apropia de punctul de explozie.

Am simţit nevoia unui text mai radical, mai aproape de starea de spirit a oamenilor, care nu mai suportau modul în care era condusă ţara şi care nu mai suportau greutăţile vieţii de zi cu zi.

Pentru transmiterea textului meu spre Europa Liberă am apelat la Virgil Măgureanu, pe atunci cadru didactic la „Ştefan Gheorghiu”, care mi-a vorbit despre posibilitatea realizării acestui lucru prin intermediul profesorului Ovidiu Trăsnea.

„Până acum nu m-am referit la acest text – o veritabilă chemare la acţiune – întrucât, neajungând la destinaţie, nu a avut nici un efect!” explica Iliescu în momentul în care Virgil Măgureanu a pomenit despre existența respectivei scrisori.

„Şi atunci, şi acum, nu credeam şi nu cred că revolta este neapărat cea mai bună cale de a te face auzit. Dar atunci era evident că doar revolta populaţiei îi mai putea face pe cei de la conducerea României să asculte vocea poporului şi a raţiunii.” mai spunea fostul președinte.