Cum l-a scos Ungaria pe patriarhul Kiril al Rusiei de pe lista neagră a UE? Budapesta a blocat adoptarea embargoului petrolier şi noi sancţiuni europene împotriva Moscovei pentru a obţine retragerea de pe lista sancțiunilor UE a şefului Bisericii Ortodoxe Ruse, spun surse diplomatice.
Budapesta s-a opus în repetate rânduri includerii patriarhului Kiril pe lista de sancțiuni a UE. Sancţionarea demnitarilor religioşi ar afecta libertatea religioasă în comunităţile maghiare, care este „sacră şi inviolabilă”, a susținut premierul Viktor Orban, potrivit purtătorului său de cuvânt.
Patriarhul Kiril este considerat „un aliat de bază al preşedintelui Vladimir Putin” şi „a devenit unul dintre principalii susţinători ai agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei”, se arată în propunerea de sancţiuni înaintată statelor membre.
Liderii celor 27 de ţări ale UE reuniţi luni şi marţi la summitul de la Bruxelles au ajuns la un acord pentru a-şi reduce importurile de petrol rus cu aproximativ 90% până la sfârşitul anului pentru a secătui finanţarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei.
Embargoul este măsura principală din cel de-al şaselea pachet de sancţiuni UE. Acesta prevede și o extindere a listei negre a UE la aproximativ 60 de personalităţi, între care şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, şi excluderea a trei bănci ruse din sistemul financiar internaţional Swift, între care Sberbank, principala instituţie a ţării.
Au avut loc consultări cu Budapesta pentru a încerca să se depăşească opoziţia Ungariei, a declarat o sursă diplomatică.