Răsturnare privind postul intermitent! S-a aflat de ce fastingul poate prelungi viața de fapt. Nu este pauză dintre mese
De ani de zile, postul intermitent este asociat cu o durată de viaţă mai mare, însă mecanismele din spatele acestui efect nu sunt pe deplin înţelese. Totuși, un nou studiu oferă o explicaţie diferită faţă de ipotezele clasice şi sugerează că beneficiile nu ţin doar de perioada fără hrană, ci şi de modul în care organismul reacţionează când alimentaţia este reluată.
Postul intermitent este asociat frecvent cu o durată de viaţă mai lungă, iar reducerea aportului caloric a fost corelată în mod constant cu efecte similare. Totuşi, mecanismele exacte care explică aceste beneficii au rămas neclare.
Un studiu, realizat de cercetători de la UT Southwestern Medical Center, publicat în revista Nature Communications, indică faptul că factorul esenţial nu este postul în sine, ci adaptarea metabolică care are loc după reluarea alimentaţiei.
Cercetătorii au constatat că ciclurile scurte de post pot prelungi durata de viaţă cu peste 60%, susţinând o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă.
Cercetarea, efectuată pe un vierme rotund
Cercetarea a fost efectuată pe Caenorhabditis elegans, un tip de vierme rotund utilizat frecvent în experimente de laborator.
În mod normal, în timpul postului, celulele epuizează rapid rezervele de glucoză şi trec la utilizarea lipidelor stocate pentru producerea de energie. Acest proces, numit catabolism, este controlat de o proteină denumită NHR-49. Atunci când nivelul glucozei scade, NHR-49 se activează şi stimulează degradarea grăsimilor. După reluarea alimentaţiei, această proteină este dezactivată, iar celulele opresc consumul de lipide şi încep să îşi refacă rezervele energetice.
Pentru a testa rolul acestei proteine, cercetătorii au eliminat gena responsabilă de producerea NHR-49 la viermi şi i-au supus unui post de 24 de ore.
Surprinză uriașă privind rezultatul studiului
Rezultatul a fost unul neaşteptat: lipsa proteinei nu a redus beneficiile asupra duratei de viaţă. Viermii au trăit, în medie, cu aproximativ 41% mai mult şi au prezentat comportamente asociate tinereţii, precum o mobilitate crescută, similare cu exemplarele care aveau funcţia normală a proteinei.
În etapa următoare, echipa a analizat ce se întâmplă după încheierea postului, când NHR-49 este în mod normal dezactivată.
Experimentele au arătat că o enzimă numită protein kinază CK1 alfa 1 (KIN-19) modifică această proteină printr-un proces numit fosforilare, ducând la inactivarea ei. Atunci când cercetătorii au modificat sistemul astfel încât NHR-49 să rămână activă şi după reluarea alimentaţiei, degradarea lipidelor a continuat, iar efectele de prelungire a vieţii au dispărut.
Rezultatele sugerează că oprirea corectă a acestui mecanism după post este esenţială pentru beneficiile asupra longevităţii.
Ajustarea acestui proces metabolic ar putea permite obţinerea efectelor postului fără necesitatea unor regimuri alimentare stricte.
