Se întâmplă deseori să ne accidentăm în treburile casnice. Astfel, e foarte important să știm cum procedăm când ne tăiem.
Tăiatul degetului este una dintre cele mai întâlnite accidentări. Din acest motiv, m-am gândit să vă sugerez câteva sfaturi despre cum procedăm când ne tăiem.
Primul pas este să oprești sângerarea. Aplică un bandaj, prosop sau batistă curată astfel încât să produci presiune. Atenție! Nu trebuie să apăsați foarte tare.
Ulterior, curățați rana, spălând cu apă și săpun lichid antibacterian. De asemenea, dezinfectați foarte bine cu dezinfectanții potriviți pentru acel tip de tăietură.
Pentru stoparea riscului ca bandajul să se lipească de rană, folosiți un gel sau o cremă cicatrizantă înainte de bandajare, potrivit Sfatul Părinților.
Ultimul pas este să acoperiți tăietura cu o compresă sterilă, plasturi sau leucoplast. Trebuie să înlocuiți bandajul la intervale scurte de timp. Evitați infectarea zonei rănite. Aceasta se va menține curată și uscată. Veți avea parte de o vindecare rapidă.
Dacă se urmează toți acești pași enumerați mai sus, atunci rana minoră se poate vindeca într-un mod rapid și corect. Totuși, dacă ea este adâncă, pot există riscuri de complicații și probleme.
O tăietură care continuă să sângereze încontinuu chiar și după ce am ridicat zona suferindă, ar putea fi un semnal de alarmă. Este posibil ca un vas de sânge să fi fost rănit.
Vă puteți da seama dacă tăietura este infectată în momentul în care zona din jurul ei este roșie. Pentru una mai profundă este necesară o cusutură.
Tratarea rănilor nu este deloc complicată. Trebuie să fiți doar foarte atenți la ce trebuie să faceți. Tocmai de aceea are la bază mai mulți pași importanți care trebuie urmați cu sfințenie.
Pentru evitarea cicatricilor, folosește frecvent unguente la nivelul crustei.