LIFESTYLE

Cum pui numere de înmatriculare personalizate la mașină și cât costă? Schimbări importante privind înmatriculările în România

Cum pui numere de înmatriculare personalizate la mașină și cât costă Schimbări importante privind înmatriculările în România

Cum pui numere de înmatriculare personalizate la mașină și cât costă în 2022 vezi în rândurile de mai jos. Schimbări importante privind înmatriculările în România.

Cum pui numere de înmatriculare personalizate la mașină și cât costă?

Numerele preferențiale la mașină sunt o variantă nu foarte scumpă în România și să îți alegi litere și numere care să însemne ceva pentru tine în loc să stai la soarta norocului. Vezi cu cât te costă acestea mai mult decât cele aleatorii. Totuși, trebuie să știți că există oricum o taxă care trebuie plătită și de cei care vor să își păstreze numerele de înmatriculare vechi.

Iată cât trebuie să plătească șoferii pentru plăcuțele la mașină:

  • 20 lei/placă tip A – plăci normale cu dimensiunea 110 x 520mm, folosite pentru toate autovehiculele (2 plăci – 40 lei).
  • 23 lei/placă tip B -plăci de formă dreptunghiulară cu dimensiunea 200x340mm (descrise şi ca ”pătrate”), folosite doar pentru partea din spate a remorcilor sau a vehiculelor 4 x 4, dacă au un astfel de spaţiu prevăzut din construcţie.
  • 17 lei/placă tip C – plăci folosite doar pentru motociclete, dimensiunea de 130×240 mm.
  • 45 lei/operatiune – atribuire număr preferential: atribuirea unei combinaţii a numărului de înmatriculare, la alegerea solitantului la care se adaugă şi valoarea plăcilor cu număr de înmatriculare (tip A,B sau C). Astfel, în total, acestea vor costa 85 de lei.
  • 30 lei/operaţiune – păstrare număr: păstrarea combinaţiei numărului de înmatriculare înainte de înstrăinarea vehiculului. Plăcile cu număr de înmatriculare ramân la solicitant. In situaţia în care se doreşte confecţionarea unor noi plăcuţe – se achită sumele aferente pentru plăci tip A, B, C.

Schimbări importante privind înmatriculările în România

Plata pentru plăcuțele de înmatriculare poate fi făcută și online, prin virament bancar, prin mandat poștal în conturile trezoreriei statului sau direct la ghișeu odată cu depunerea documentelor, potrivit Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Începând cu această vară, șoferii care au mașini cu emisii 0 de CO2 pot obține numere de înmatriculare verzi. Din 27 iunie de când a început primirea solicitărilor și până în 3 iulie, au fost înregistrate 825 de cereri.

Semnul distinctiv este menit pentru a identifica mașinile nepoluante în trafic. În plus, posesorii autovehiculelor electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen vor beneficia și de anumite avantaje, cum ar fi parcarea gratuită sau reducerea de taxe și impozite.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele