LIFESTYLE

Cum să-ți pregătești pielea pentru sezonul rece. Sfaturi de la dermatologi

Cum să-ți pregătești pielea pentru sezonul rece. Sfaturi de la dermatologi
Foto: Pixabay

Sezonul rece se apropie cu pași repezi, iar odată cu el, pielea poate avea de suferit. În această perioadă, tot mai multe persoane se confruntă cu diferite afecțiuni precum uscăciune, iritații și senzație de piele care „se strânge”, cauzate de frig și vânt puternic. Iată cum să îți îngrijești corespunzător pielea în sezonul rece!

Nu folosi săpunuri dure pe piele în sezonul rece!

Unul dintre cele mai cunoscute sfaturi pe care dermatologii le oferă atunci când vine vorba despre îngrijirea pielii în sezonul rece este renunțarea la produsele de curățare agresive. Gelurile spumante sau parfumate pot îndepărta uleiurile naturale ale pielii, iar acest lucru duce, în timp, la uscăciune accentuată.

Potrivit ADD, dermatologii recomandă ca, începând cu luna septembrie, să folosim produse care conțin ceramide, glicerină sau acid hialuronic.

Nu te spăla cu apă fierbinte!

Deși după o zi în care ai îndurat frigul te gândești doar la o baie fierbinte cu multă spumă, adevărul este că apa prea caldă din cadă poate fi un dușman ascuns al pielii. Specialiștii trag un semnal de alarmă și punctează faptul că ea degradează filmul protector natural.

Astfel, se recomandă ca în sezonul rece să se efectueze dușuri de maximum 10 minute, cu apă călduță. După ce ieși din baie, trebuie neapărat să folosești o cremă hidratantă pe tot corpul!

Aerul din casă, un factor cheie în îngrijirea pielii

Căldura de la calorifere usucă aerul și, implicit, pielea. Dermatologii recomandă să deținem un umidificator care menține nivelul optim de umiditate (40–60%), reducând uscăciunea și senzația de disconfort.

Folosește protecție solară (SPF) chiar și în sezonul rece!

Deși mulți dintre noi avem impresia că razele UV îți afectează pielea doar vara, adevărul este cu totul altul! Radiațiile ultraviolete nu dispar iarna, iar zăpada reflectă până la 80% dintre acestea. Chiar dacă nu ne mai aplicăm produse cu SPF 50+, tot trebuie să avem pe ten o cremă cu SPF minim 30.

Inna Petrescu este absolventa a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, iar de șase ani activează în domeniul mass-media, fiind pasionată de LifeStyle feminin, astrologie și călătorii. ... vezi toate articolele