Cum treci de la Enel la Hidroelectrica, pas cu pas a explicat un român care a trecut deja prin această experiență. Pentru că a considerat-o utilă, a decis să o împărtășească și altora.
Mulți dintre românii nemulțumiți de sumele mari pe care le-au avut de plătit pentru consumul de curent electric au schimbat distribuitorul. Alții au amânat o decizie, convinși că procedura este dificilă și implică multe drumuri.
Un român care a trecut de la Enel la Hidroelectrica a descris pas cu pas ce a implicat mutarea, precizând că totul a funcționat online fără niciun contact uman, după cum a scris într-o postare pe Facebook.
„Întrucât astăzi am închis ciclul de transfer de la Enel la Hidroelectrica aș dori să vă împărtășesc experiența de la primul până la ultimul pas, în speranța că vă poate fi de real folos.”
Am primit factură de regularizare (final) de la ENEL cu un index „citit” mai mare cu aprox 70kw decât cel fotografiat de mine pe 7/11, factură scadentă pe 24 NOV. Întrucât nu s-a prezentat nimeni cum am spus mai sus …..pe data de 13 noiembrie am trimis un email către e-distribuție și Enel furnizare cu mențiunea că indexul „citit” nu a fost citit, deci nu este corect și am atașat poză din 7/11 cu contoarul.
Am verificat în Myenel și aceeași factură corectată era și acolo restantă. Am plătit-o.
Am intrat pe siteul Hidro la secțiunea autocitire index, https://client.hidroelectrica.ro/autocitire am completat datale cerute (CNP) după care am primit un link în email, l-am accesat am introdus datele cerute, POD și serie contoar, (le găsiți pe ambele în facturile furnizorului precedent ), am introdus indexul autocitit …. și cam asta a fost.
În toată această perioadă nu am fost nevoit să sun pe nimeni, totul a funcționat online fără niciun contact uman, fără ore de așteptare la telefon, doar conform instrucțiunilor de pe site și precizate și aici de adminii paginii.
În speranța că vă este de folos, toate cele bune!”, a scris bărbatul pe grupul Client Hidroelectrica.