Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a abordat subiectul creşterii vârstei de pensionare în sistemul de apărare. El a precizat că au fost analizate mai multe scenarii privind această posibilă modificare.
Ministrul a subliniat că, în contextul actual în care Guvernul este interimar, nu pot fi luate decizii în această privinţă. El a dat asigurări că nu se schimbă modul în care se calculează pensia pensionarilor militari.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a fost întrebat la TVR Info despre proiectul de lege privind creşterea vârstei de pensionare în structurile de forţă ale statului.
Radu Miruţă a precizat că s-a făcut un grup de lucru la Ministerul Afacerilor Interne.
„S-au analizat nişte scenarii, dar guvernul acum, fiind un guvern interimar, nu mai poate lua o astfel de decizie, în interiorul guvernului. Am plecat de la nişte principii. Nu se schimbă modul în care se calculează pensia pensionarilor militari, că asta era o temere şi ne-am împotrivit şi asta nu era nici măcar în forma lucrată până în momentul respectiv”, a spus ministrul.
Oficialul a mai explicat că la Ministerul Apărării, formele discutate nu erau unele care să producă consecinţe majore, pentru că vârsta de pensionare la Ministerul Apărării era în medie cam cu 5 ani, 4 ani şi jumătate, peste pragul minim, deci MApN nu se pensiona la pragul minim permis în lege.
„Am mai urmărit un principiu, că dacă se adună nişte bani din aplicarea unei vârste de pensionare mai ridicate, parte din banii aceia să îi economisim la Ministerul Apărării, pentru a corecta nedreptatea făcută pensionarilor militari în 2017″, a mai spus Miruţă.
Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă în Armata Română este de 60 de ani, iar stagiul complet de cotizare este de 25 de ani, din care cel puțin 15 ani trebuie să reprezinte vechime în serviciu militar. Această vârstă urmează un calendar de creștere, existând reforme recente discutate la nivel guvernamental pentru prelungirea treptată a perioadei de activitate.
Cei care au activat în condiții de muncă deosebite sau speciale beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare, iar unii militari pot ieși la pensie la vârste mai mici (de exemplu, în jurul a 56 de ani sau chiar mai devreme, în funcție de specificul activității și modificările aduse prin Legea 223/2015).