S-a aflat cum va fi vremea în România până sâmbătă, iar veștile nu sunt bune pentru cei care visează la temperaturi ridicate și soare, asta deoarece anunțul ANM arată o prognoză meteo cu ploi și temperaturi scăzute la nivel național până în weekend. De abia de duminică sau de luni am putea vedea îmbunătățiri.
UPDATE: Informare meteo ANM de ploi și ninsori în toată România până vineri
ANM anunță, printr-o informare meteo, că toată România este vizat de precipitații sub formă de ploi și ninsori.
Interval de valabilitate: 13 martie, ora 10 – 15 martie, ora 10, adică până vineri.
„În intervalul menționat, vor fi precipitații în toate regiunile și se vor acumula cantități de apă în general de 10…15 l/mp. În zona Carpaților Meridionali, în Transilvania și Muntenia, local precipitațiile vor fi moderate și se vor acumula 25…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
Vor fi ploi, iar în zona montană, în special la altitudini de peste 1200 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, local consistent. În jumătatea de nord a Moldovei și estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte”, arată ANM într-o informare.
De asemenea, a mai inntrat în vigoare un cod galben de ninsori în județele Brașov și Sibiu la altitudini de peste 1.800 de metri acolo unde se vor semnala ninsori moderate cantitativ, care vor depune 15-25 cm de zăpadă la altitudini de peste 1500 m.
Știre inițială
Miercuri, 13 martie, vremea va fi în continuare închisă. Temporar va ploua în Maramureș, Transilvania, Moldova și local în Dobrogea, iar din a doua parte a zilei și în celelalte regiuni. La munte, iar în cursul nopții și în jumătatea nordică a Moldovei, dar posibil și în depresiunile intramontane ale Carpaților Orientali vor fi precipitații mixte. Pe alocuri se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura aerului va avea în continuare valori mai ridicate decât mediile climatologice în cea mai mare parte a țării, astfel maximele se vor încadra în general între 5 și 15 grade, iar minimele vor fi cuprinse între 0 și 7 grade.
Și în capitală vremea va fi în continuare închisă și mai ales spre seară și pe parcursul nopții, temporar va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat. Regimul termic se va situa peste normalul perioadei, maxima va fi de 12…14 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade, arată România TV.
Pentru joi, conform ANM, valorile termice diurne vor fi în scădere față de ziua precedentă, iar în est, sud și parțial în centru se vor apropia de normele climatologice ale mijlocului lunii martie. Cerul va fi mai mult noros; local și temporar va ploua în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania și Moldova și doar izolat posibil în rest, iar la munte în special la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile.
Trecător, precipitații mixte se pot semnala la începutul intervalului în nord-estul țării și în depresiunile Carpaților Orientali. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra de la 3…5 grade în jumătatea nordică a Moldovei și până în jurul a 13 grade în Banat și vestul extrem al Olteniei, iar minimele vor fi cuprinse între 0 și 6 grade. Dimineața și noaptea, izolat vor fi condiții de ceață.
În București, valorile termice diurne, în scădere față de intervalul anterior, vor fi apropiate de normele perioadei. Cerul va fi mai mult noros și în special în prima parte a zilei va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 9 grade, iar cea minimă va fi de 3…4 grade.
Valorile termice diurne vor crește față de intervalul anterior, cu precădere în regiunile extracarpatice și se vor situa ușor peste normele perioadei în cea mai mare parte a țării. Pe parcursul zilei, cerul va avea înnorări și va ploua local în centru și pe alocuri în zonele submontane și în sudul teritoriului, iar la munte, la peste 1500 m altitudine, vor fi ninsori sau lapoviță.
Noaptea, precipitațiile se vor mai semnala izolat, iar cerul va deveni treptat variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 8 și 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 0 și 5 grade. În special în a doua parte a nopții, pe arii restrânse va fi ceață.
În București, vremea se va încălzi ușor. Cerul va avea înnorări mai ales ziua când vor fi posibile ploi slabe, trecătoare. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă va fi de 2…4 grade. La sfârșitul intervalului, vor fi condiții de ceață, potrivit ANM.
În weekend, valorile termice, mai ales cele diurne, vor continua să crească față de intervalul precedent. Vor fi înnorări și temporar ploi slabe în vest, nord-vest, iar din a doua parte a intervalului și în centru și nord, iar în restul teritoriului cerul va fi temporar noros. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 8 grade. La începutul intervalului, pe arii restrânse va fi ceață.
Și în Capitală vremea va continua să se încălzească ușor. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul a 15 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade. La începutul intervalului, vor fi condiții de ceață.
Meteorologii au emis miercuri dimineață avertizări cod galben de ceaţă pentru mai multe judeţe, iar poliţiştii recomandă şoferilor prudenţă sportită. În unele locuri, vizibilitatea scade sub 50 de metri.
Potrivit ANM, informarea este valabilă din 13-03-2024 ora 9:00 până la ora 12:00
- In zona : Zona joasă a județului Suceava , respectiv zona localităților: Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Cajvana, Vicovu de Sus, Dolhasca, Siret, Liteni, Marginea, Salcea, Dumbrăveni, Cornu Luncii, Udești, Arbore, Mălini, Șcheia, Verești, Preutești, Bosanci, Baia, Zvoriștea, Todirești, Vicovu de Jos, Păltinoasa, Frătăuții Noi, Dărmănești, Forăști, Milișăuți, Frătăuții Vechi, Fântânele, Grănicești, Râșca, Boroaia, Ipotești, Vadu Moldovei, Volovăț, Rădășeni, Horodnic de Sus, Dornești, Cacica, Dolhești, Moara, Horodniceni, Satu Mare, Adâncata, Vulturești, Bogdănești, Bilca, Mitocu Dragomirnei, Hânțești, Pătrăuți, Stroiești, Bălcăuți, Iaslovăț, Zamostea, Siminicea, Voitinel, Grămești, Pârteștii de Jos, Calafindești, Drăgoiești, Drăgușeni, Gălănești, Botoșana, Horodnic de Jos, Berchisesti, Bunești, Ilișești, Fântâna Mare, Mușenița, Comănești, Hârtop, Poieni-Solca, Șerbăuți, Ciprian Porumbescu, Burla, Bălăceana;
- Zona joasă a județului Neamţ , respectiv zona localităților: Piatra-Neamț, Roman, Târgu Neamț, Săbăoani, Roznov, Borlești, Vânători-Neamț, Tămășeni, Piatra Șoimului, Răucești, Cordun, Horia, Doljești, Săvinești, Dumbrava Roșie, Gherăești, Zănești, Podoleni, Grumăzești, Bodești, Rediu, Trifești, Petricani, Ion Creangă, Girov, Sagna, Români, Crăcăoani, Icușești, Botești, Agapia, Bălțătești, Țibucani, Bârgăuani, Cândești, Mărgineni, Urecheni, Timișești, Brusturi, Bahna, Secuieni, Păstrăveni, Ștefan cel Mare, Costișa, Oniceni, Valea Ursului, Dulcești, Bozieni, Moldoveni, Ghindăoani, Războieni, Dragomirești, Stănița, Dochia, Tupilați, Făurei, Gâdinți, Ruginoasa, Negrești, Boghicea, Văleni, Pâncești, Dobreni, Drăgănești, Bira, Poienari;
- Județul Iaşi: Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Deleni, Cotnari, Scobinți, Lespezi, Hălăucești, Ruginoasa, Stolniceni-Prăjescu, Valea Seacă, Vânători, Bălțați, Ceplenița, Strunga, Ion Neculce, Todirești, Butea, Mogoșești-Siret, Sirețel, Alexandru I. Cuza, Balș, Heleșteni, Hărmănești, Costești, Cucuteni;
Se vor semnala : local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m. Potrivit ANM, în zonele menţionate se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m.
Centrul Infotrafic avertizează că ceaţa reduce vizibilitatea sub 200 metri, izolat sub 50 metri, pe raza judeţelor Buzău, Gorj, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vâlcea.
”La nivelul ţării se circulă, în general, pe un carosabil umed, fiind semnalate precipitaţii sub formă de ploaie în zona sudică. Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti – Ploieşti şi DN 1 Ploieşti-Braşov, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, cu vizibilitate bună, cu precipitaţii sub formă de ploaie uşoară”, a transmis Centrul Infotrafic.
Poliţiştii recomandă conducătorilor auto ”să circule cu atenţie, asigurându-se foarte bine înainte de fiecare manevră pe care o efectuează, să mărească distanţa de siguranţă între autovehicule, să evite depăşirile riscante şi să adapteze viteza la condiţiile de drum, adoptând o conduită preventivă pe tot parcursul traseului”.