Este deja binecunoscut faptul că Dan Negru ia atitudine de fiecare dată când în realitatea aceasta pe care o împărțim cu toții apare câte o temă de interes care provoacă serii întregi de controverse. De data aceasta, vedeta Kanal D s-a implicat în scandalul înlocuirii casierilor, decizie anunțată zilele trecute de unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de hypermarketuri din România.
Clienții care își fac aprovizionarea în magazinele lanțului de hypermarketuri vor sta mai puțin la cozi datorită unui proces de modernizare care vizează refacerea caselor de marcat. Se construiește un parcurs 100% self check-out pentru clienți. Soluția propusă prin această modernizare este una flexibilă, fiind formată din case self service potrivite atât pentru un număr redus de produse, cât și pentru cumpărături mai voluminoase. În aceste condiții se evită formarea de cozi și se reduce timpul de aștepare la case, conform informațiilor transmise de departamentul de comunicare.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Peste 300.000 de români nu au mai primit banii pe card. Lovitură privind voucherele pentru alimente
La nemulțumirile clienților legate de desființarea casierilor, reprezentanții magazinului au precizat că „toți angajații din zona caselor de marcat evoluează spre o nouă meserie, cea de consilier, noul lor rol fiind acela de a acorda consultanță și suport clienților“.
Dan Negru își expune propria părere în acest scandal comercial:
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Aceste pensii vor fi recalculate! Răsturnare de situație pentru românii care au stagiul de cotizare sub 15 ani
„Am trecut pe la un supermarket azi și o casieră, Rodica scria pe ecuson, mi-a spus că astea sunt ultimele zile cu oameni la casele de marcat. „Progresul, domnu’ Dan” a oftat femeia. I-am spus că eliminarea casierelor din supermarketuri nu e o formă de progres. Eu, cumpărătorul, voi face treaba casierului. De fapt suntem toți pacăliți: slujba ei va dispărea și eu voi face treaba ei, voi scana produsele si apoi le voi pune in coș fără să fiu plătit pentru asta. Ăsta nu e progres! Progresul e trecerea de la lumânare la bec, de la cal la motor. Din 7 litere, PROGRES, însemnă: „trecerea de la o stare inferioară la una superioară, de la vechi la nou”. Unde e „noul” dacă eu preiau munca altcuiva fără să fiu plătit? Aștept progresul, invenția care să schimbe felul de a face cumpărături. Până atunci, eliminarea doamnei Rodica e reducere de personal, e economie, e concediere. Orice dar nu progres! Aveți curajul să-i spuneți asta! Curajul, da! E un progres!”, a conchis vedeta Kanal D.