Daniel Morar, fostul șef al DNA, trece la avocatură. După 23 de ani de procuratură, dintre care 8 ani la vârful DNA și al Parchetului general, și după 9 ani la CCR, fostul procuror-șef anticorupție Daniel Morar s-a asociat cu casa de avocatură Albu Legal și va apăra oameni de afaceri și companii în anchete și procese penale.
Casa de avocatură a fost redenumită Albu Morar.
Daniel Morar a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în 1990.
A ales să se facă procuror, deși spunea că s-ar fi făcut avocat dacă nu venea Revoluția și ar fi continuat regimul totalitar, potrivit unui interviu semnat de jurnalistul Dan Tăpălăgă și publicat în cartea ”În dialog cu Daniel Morar. Prețul Adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul” din 2012
În 2005 a fost numit procuror șef DNA. A avut două mandate până în 2012. Apoi, timp de 6 luni a fost procuror general interimar al României. Între 2013 și 2022 a fost judecător al Curții Constituționale.
„Intenția mea de a practica avocatura după încheierea mandatului a fost exprimată și public – am afirmat anterior că, odată ce îmi voi fi încheiat mandatul la Curtea Constituțională, cariera mea publică va lua sfârșit și voi activa în mediul privat. Am ales astfel avocatura, o premieră pentru mine din mai multe puncte de vedere”, a declarat Daniel Morar.
”Practica principală este și va continua să fie apărarea în procese penale, prin reprezentarea companiilor și a oamenilor de afaceri atât în fața organelor de urmărire penală (îndeosebi a parchetelor specializate, DNA și DIICOT), cât și a instanțelor de judecată.