Andi Moisescu și Olivia Steer formează unul dintre cele mai solide cupluri din mondenul românesc, în ciuda faptului că modul în care aleg ei să-și trăiască existența nu este, neapărat, pe gustul majorității. Mai puțin el, pe cât fosta prezentatoare a știrilor Pro TV este unul dintre cei mai huliți români din cauza aprecierilor pe care le face atunci când vine vorba despre alegerile culinare.
Vegetariană convinsă, Olivia Steer a reușit să „aprindă” adevărate războaie în social media, unele s-au stins, altele continuă și astăzi, însă, cu siguranță există un război care nu se va termina vreodată. Vorbim evident, în termeni metaforici, despre un război de amor, sentimente pe care Andi Moisescu le trăiește, se vede treaba, pentru jumătatea lui care îi este aproape de mai bine de 17 ani.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Horațiu Mălăele a ales să-și „picteze” ani buni din viața între tenis și actorie. Cum l-au fotografiat paparazzi Mediaflux.ro | EXCLUSIV
Destul de scumpi la vedere în mediul public, cei doi preferă să-și ducă viața personală în spațiul delimitat de cei 4 pereți imaginari care le încadrează familia, este normal ca atunci când „scot capul” în lume să provoace valuri. O astfel de situație s-a întâmplat zilele trecute atunci când Olivia Steer a postat pe social media o poză care o infățișează la brațul soțului ei.

„Incredibil: soțul meu și-a scos, în seara asta, iubita in oraș!”, a ales Olivia Steer să scrie în dreptul imaginii.
Andi Moisescu și Olivia Steer s-au cunoscut în urmă cu două decenii datorită joburilor pe care le aveau. Ambii lucru la Pro TV, ea era corespondent la Oradea, în timp ce el era, deja, una dintre vedetele incontestabile ale postului de televiziune. La început, cei doi s-au descoperit ca și prieteni, iubirea venind mai târziu, încet, dar sigur.

„Am cunoscut-o cu doi ani înainte să ne căsătorim, am cunoscut-o în mediul nostru, al televiziunii. Înregistram la Pro TV celebrul imn de 1 decembrie. Atunci, am cunoscut-o. Știam de ea, îmi atrăsese atenția un vecin de bloc, de palier, care era tot din Oradea, prieten din copilărie cu ea. […] Și de atunci, ușor, ușor… Bine, ușor că a fost greu! A fost greu s-o cuceresc, orădeanca, ardeleanca, s-a lăsat greu”, a povestit Andi Moisescu în cadrul podcastului realizat de Mihai Bobonete.