Suntem în fața unei perioade în care petrecerile se vor ține lanț, concediu va fi un bun prilej de anturanță gălăgioasă și intens stropită cu alcool. În cazul șoferilor, în general, în aceste contexte se naște o întrebare: de cât timp ai nevoie ca să iasă alcoolul din sânge.
Ți-ai adresat-o probabil și tu, dar și apropiați de-ai tăi care, în dimineața următoare petrecerii, s-au gândit de două ori dacă să se urce la volan sau nu. Există, însă, și contraexemplul, oamenii care nu pun preț pe asta, iar datele sunt îngrijorătoare. În anul 2020 aproximativ 13.000 de șoferi au fost prinși băuți la volan, cu o alcoolemie de peste 0,8 la mie.
CITEȘTE ȘI: Soluții pentru răcirea eficientă a locuinței în timpul verii. Ce recomandă specialiștii
În primul rând specialiștii ne invită să facem distincția dintre femei și bărbați. Studiile arată că doamnele elimină mai repede alcoolul decât domnii. În plus, medicii mai spun că eliminarea alcoolului din sânge ține de mai mulți factori, precum ar fi: vârsta persoanei, mâncarea consumată și ora la care s-a băut, știut fiind faptul că spre seară alcoolul este asimilat mai bine de organism.
În general, însă, ca să răspundem la întrebarea mai sus adresată, doctorii au ajuns la concluzia că viteza de eliminare a alcoolului din sânge este de 16 miligrame alcool/100 mililitri de sânge pe oră. Jurnaliștii de la shtiu.ro au tradus acest lucru în realități concrete și spunem că un conducător auto care are o alcoolemie de 1,6 la mie are nevoie de minim 10 ore pentru a scăpa de alcoolul din organism.
Apropo de teoria conform căreia alcoolul se elimină diferit, în funcție de tipul de lichid consumat, spunem clar, nu este așa. Nu contează tipul, ci cantitatea. Totodată este bine de știut faptul că nu există o modalitate prin care să accelerezi procesul de eliminare al alcoolului din sânge.
Alcoolul poate fi detectat în aerul expirat pentru o perioadă de circa 24 de ore. Acesta poate fi observat în salivă pentru o perioadă de 48 de ore, iar în păr chiar până la 90 de zile.